Sari la conținut

Fost oficial american: Rusia ar putea declanșa accidental un atac nuclear

Interviul belicos oferit recent de liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, postului HBO, a provocat vâlvă în presa internațională. În interviu, Kadîrov, cu binecunoscuta sa retorică exotic-agresivă în stil Vladimir Jirinovski, a amenințat Statele Unite cu spectrul „armaghedonului” nuclear.

„Avem un stat puternic, o putere nucleară. Chiar dacă țara noastră va fi complet distrusă, rachetele noastre nucleare vor fi lansate automat. Și vom întoarce lumea cu fundul în sus, o vom pune în patru labe, a declarat liderul cecen în interviu.

La puțin timp după apariția interviului, The New York Times a publicat un articol pe acest subiect, readucând la lumină un detaliu legat de ultimul deceniu al Războiului Rece.

Potrivit jurnaliștilor americani, Ramzan Kadîrov nu exagerează și nu vântură ficțiuni imperialiste atunci când spune că arsenalul nuclear al Rusiei va fi lansat automat.

Cotidianul face referite la un sistem construit de sovietici în 1980, cunsocut sub numele de Sistemul Perimetral.

La ce se rezumă, pe scurt, capacitatea acestui sistem? Dacă guvernul rus, de exemplu, va fi atacat nuclear, un program automatizat din Sistemul Perimetral va goli silozurile de focoase, declanșând un contraatac total.

Acest (sistem – n.r.) era, la propriu, un dispozitiv de Apocalipsă, se arată în articolul din NY Times.

Business Insider a discutat despre acest lucru cu un fost oficial american care, în 1993, le-ar fi oferit jurnaliștilor de la cotidianul newyorkez informațiile legate de Sistemul Perimetral.

Este vorba despre Bruce Blair, ex-ofițer pe probleme nucleare al Statelor Unite.

„Un aspect îngrijorător este că (sistemul – n.r.) este foarte automatizat, iar un atac cibernetic, de exemplu, sau alte fenomene, natural sau provocate de mâna omului, l-ar putea declanșa. Reprezintă un risc de atac nuclear accidental din partea Rusiei”, a declarat Bruce Blair.