Sari la conținut

FOTO. Ce detalii îngrijorătoare au surprins sateliții deasupra unui șantier naval din Coreea de Nord

Coreea de Nord ar intenționa să demareze lucrările la un submarin cu capacități balistice îmbunătățite. Acest lucru reiese dintr-o serie de capturi din satelit analizate de platforma 38 North a Universității Johns Hopkins pentru Studii Internaționale Avansate.

104848469-GettyImages-875111106_1.530x298

Foto: DigitalGlobe/38 North via Getty Images

 

Imaginile din satelit au fost făcute deasupra șantierului naval din orașul portuar Sinpo, pe 5 noiembrie, și indică un transport de componente, inclusiv secțiuni din carena de presiune a unui submarin. 

Publicația The Diplomat citează surse din serviciile secrete americane, care ar deține informații privind construirea unui submarin diesel-electric de 2.000 de tone, numit SIPCO-C, cel mai mare submersibil ce ar putea ajunge în dotarea Marinei Populare nord-coreene.

SIPCO-C duce mai departe modelul experimental al unor submarine cu rachete balistice construite de nord-coreeni – denumite „clasa Gorae” de agenții de informații din Coreea de Sud -, însă cu îmbunătățiri la tubul de lansare. De asemenea, potrivit The Diplomat, noul submarin balistic ar putea avea o structură din materiale compozite mai ușoare.

În luna august a acestui an, armata americană a detectat un „nivel neobișnuit și fără precedent” de activitate a submarinelor nord-coreene și dovezi ale unor teste de lansare a rachetelor balistice de pe submarine.

Trei teste de lansare au fost efectuate în luna iulie la Sinpo, au declarat oficialii SUA, iar un al patrulea test a fost efectuat în baza nord-coreeană de la Institutul Maritim de Cercetare pentru Apărarea Națională.

Lansarea rachetelor balistice de pe submarine este realizată cu ajutorul unei tehnologii care propulsează racheta astfel încât motorul cu reacție al acesteia să nu ia foc decât în momentul în care aceasta se află la o distanță sigură față de submarin.

Experții cred că testele conduse acum de Coreea de Nord ar putea pune în pericol orașe precum Los Angeles, Denver sau Chicago.