China trebuie împinsă de SUA la acţiune în dosarul nord-corean, în care Rusia, cealaltă putere din proximitate, are o relevanţă scăzută. În timp ce Moscova se comportă strict oportunist, Beijingul deţine cheia care ar putea încuia programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord. Prin intervenţiile sale, prof. Kuni Miyake, un apropiat al premierului Japoniei, ne oferă ocazia de a studia conturul strategiei nipone în contextul tensiunilor crescânde din regiune. O regiune în care declanşarea celui de-al doilea război corean e azi o ameninţare reală. Mai jos, interviul acordat de expertul japonez, în emisiunea "24 de minute", difuzată luni.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ce argumente i-au mai rămas Washingtonului pentru a presa eficient Beijingul să se implice în stoparea programului nuclear derulat de Phenian? Nu sunt neapărat multe, sugerează prof. Kuni Miyake, expert japonez în securitate şi un apropiat al liderului de la Tokio, Shinzo Abe. Sunt, însă, foarte puternice, consideră acesta, iar preşedintele Donald Trump ar trebui să le pună cât mai rapid pe masă. "Trebuie să ne grăbim", avertizează prof. Miyake, însă admite că "trebuie să acţionăm cu mare grijă. Altfel, vom avea război".
Dar Rusia? Cum joacă în acest Kremlinul? Duplicitar, ar fi concluzia care reiese din analiza fostului diplomat japonez. Altfel spus, "la fel ca în cazul Siriei". De ce? Întrucât "prioritatea este ridicarea sancţiunilor economice impuse după invadarea Crimeii", context în care Kremlinul e intersat doar să-şi transmită mesajele dorite la Casa Albă.
Digi24.ro: De ce aţi venit la Bucureşti, într-un turneu care mai include Londra şi Kiev?
Kuni Miyake: Am fost invitat de Chatham House, care mi-a solicitat să vorbesc despre situaţia din Asia şi, în mod particular, despre Coreea de Nord. Am acceptat, am abordat acest subiect inclusiv la RUSI, apoi am avut cumva de ales. Puteam să decid să merg în orice alt loc, dar mi-am zis că trebuie să vin în România. Este o ţară extrem de importantă în această parte a lumii, nu mai fusesem aici, aşa că voiam să văd această ţară, voiam să le vorbesc oamenilor. De aici voi merge în Ucraina, la Kiev, din motive similare. Ucraina se confruntă cu diverse activităţi din partea Rusiei, de care sunteţi preocupaţi şi dumneavoastră, de care de asemenea suntem preocupaţi şi noi. Doresc să văd care e situaţia la faţa locului, doresc şi să vorbesc cu oamenii de acolo pentru a-mi face o imagine corectă asupra a ceea ce se întâmplă în acea parte a lumii.
Aşadar, evoluţii importante din Europa de Est au ecouri mari în Asia de Est.
Desigur.
Cum se explică? Geografic, distanţa este mare.
Imperiul rus este o entitate uriaşă, are o faţă pe partea europeană, o alta pe partea asiatică. În Orientul Îndepărtat, Rusia este mult mai puţin populată, dar este la fel de bine şi parte a Asiei de Est. Ruşii şi chinezi sunt totodată şi vecinii noştri. Strategic, situaţia este puţin diferită, dar avem suficiente motive să fim preocupaţi de activităţile ruse în teatrul european, pentru că le afectează direct comportamentul nu doar în Asia, ci şi în Orientul Mijlociu. Iată de ce trebuie să ne raportăm global la Rusia, din perspectivă strategică. De aceea am ales să vin aici.
Rusia este o ţară care aici, în Europa, tocmai a modificat graniţe.
Nu ar fi trebuit să facă asta, nu ar fi trebuit să schimbe statu quo-ul.
Este un fapt.
Dumneavoastră acceptaţi asta? Nu!
Ambasadorul american la Bucureşti spunea recent, cu referire la România, că este cel mai bun aliat, cel mai bun prieten, cel mai bun partener al SUA din partea aceasta a lumii, din perspectiva eforturilor Americii de a-şi promova interesele de securitate. Cu SUA avem Parteneriat Strategic. Dacă privim harta, observăm că în Asia România are un singur Parteneriat Strategic, dar nu cu Japonia. Care sunt perspectivele relaţiei româno-japoneze, altfel una considerată specială?
Cu toate că în prezent nu avem o legătură directă sau relaţii directe de securitate, suntem, în schimb, aliaţi cu aceeaşi ţară, Statele Unite ale Americii. Angajamentul SUA faţă de noi şi angajamentul SUA faţă de dumneavoastră este de aceeaşi importanţă. Aşadar, suntem cumva ca nişte veri sau ca fraţii şi împărtăşim aceleaşi preocupări şi, în acelaşi timp, acelaşi interes. Sigur că între prezenţa SUA în Europa şi cea din Pacific există diferenţe. Este mai degrabă una maritimă, în Pacific, respectiv una continentală, terestră, în partea aceasta de lume. Totodată, americanii deţin teritorii în Pacific – Guam, Hawaii – iar în Europa nu. Strategic, poate că nu este acelaşi mediu, însă avem valori comune, suntem conectaţi indirect unul la celălalt.
Ce viitor vedeţi în relaţia bilaterală dintre România şi Japonia, în acest context special?
Avem valori comune, nu este neapărat obligatoriu să lucrăm direct. Mult mai important pentru ambele părţi este să construim alianţe, să colaborăm atunci când este necesar. Pentru asta e nevoie să facem astfel încât aliatul nostru comun să ne rămână credincios şi să fie serios. Să rămână serios în cooperarea strategică cu noi, atunci când se impune. Din nefericire, aveţi preocupările dumneavoastră în această parte a lumii, iar noi ne aflăm într-o situaţie similară. Noi avem Coreea de Nord. Poate vă veţi uita spre noi cu cel mai mare interes fie şi pentru faptul că, într-un anumit sens, angajamentul american faţă de aliaţii din Asia va fi testat. Depinde care va fi următoarea mişcare a nord-coreenilor, dar dacă se va întâmpla ceva, angajamentul SUA va fi testat. Trebuie să fim foarte atenţi, să monitorizăm situaţia şi să vedem ce se întâmplă.
Este posibil ca din această perspectivă testul nord-coreean pentru aliaţii SUA din regiune să fie primul test pentru americani? Avem pericolul nord-corean acolo, apoi problemele puse de Rusia aici, în regiunea noastră. Cronologic vorbind, Coreea de Nord va fi primul asemenea test?
Vă referiţi la primul test pentru Administraţia Trump.
Exact.
Anterior, Rusia a testat Administraţia Obama, iar Obama a eşuat. Aşa că, într-un anumit sens, dacă se va întâmpla ceva în Coreea de Nord, vor fi testate, nu ştiu cum, dar vor fi testate voinţa şi nivelul angajamentului Administraţiei Trump. În acelaşi timp însă, vreau să vă reamintesc că asta nu înseamnă neapărat faptul că nord-coreenii vor un război cu Statele Unite. Ar fi distruşi.
Dar ce vor?
Să supravieţuiască. Vor să supravieţuiască, vor să descurajeze un atac american, vor să meargă înainte ca o naţiune suverană şi ca o putere în faţa Statelor Unite. Ceea ce echivalează cu a deţine ICBM (rachete balistice intercontinentale cu încărcătură nucleară - n.r.). Vor să-i descurajeze pe americani, vor să trăiască, vor să supravieţuiască la nesfârşit. Desigur, acest lucru este inacceptabil pentru noi, dar acesta e scopul lor.
Dar par ofensivi, încrezuţi.
Ofensivi, încrezuţi, dar nu vor războiul. Credeţi că-l vor? Eu unul, nu. Ei ştiu că odată ce l-au declanşat va fi sfârşitul regimului. Va fi cu siguranţă distrus. De aceea şi sunt atenţi în mişcările lor, atunci când testează bombele, când lansează rachetele. E greşit ceea ce fac, dar nu acţionează iraţional. Nu sunt nebuni. Planul este foarte simplu: se grăbesc şi lucrează foarte serios la finalizarea programului de rachete balistice intercontinentale.
În conferinţa pe care aţi susţinut-o la Bucureşti, spuneaţi că dacă toţi jucătorii vor acţiona raţional, nu va fi război. Dar ce înseamnă „a acţiona raţional”?
Pentru America nu va fi uşor să elimine complet problema. Ar putea, dar nu i-ar fi uşor.
Pe Kim Jong-un...
Da. Nu va fi uşor să-l elimine printr-un atac chirurgical fără a declanşa al doilea război corean. Să fim cinstiţi, nu e deloc simplu. Sud-coreenii nu îşi doresc un război pentru că, chiar dacă l-ar câştiga, şi-ar putea pierde economia. Ar fi asta o victorie? Nu prea. China nu vrea să renunţe la o Coree de Nord ca stat tampon. Au discuţii pe acest subiect de ani de zile, dar nu s-au hotărât. În concluzie, nimeni nu vrea un război, nimeni nu vrea să schimbe statu quo-ul. După cum aţi spus, dacă se vor comporta raţional, nu va exista niciun război. Problema, în schimb, este aceea că oamenii pot face calcule greşite, în special din zona Coreea de Nord, informaţia este limitată, răbdarea ar putea fi şi ea limitată. Deci chiar dacă americanii ar acţiona raţional, nord-coreenii tot ar putea considera o anumită acţiune ca pe un atac, situaţie în care se va ajunge la război. Calcule greşite se pot face în orice clipă.
O variabilă care ar schimba radical situaţia.
Corect. Trebuie să evităm orice calcule greşite atunci când îi presăm pe nord-coreeni, iată partea cea mai dificilă a jocului.
Este destul de dificil de înţeles ce fel de poziţie pot adopta în tot acest puzzle ţări din regiune precum Coreea de Sud şi Japonia. Un puzzle care uneori poate părea destul de anarhic, incoerent. Definiţi, vă rog, poziţia Japoniei.
Nu e chiar aşa de dificil. Înainte de toate, nord-coreenii trebuie convinşi că dezvoltarea de arme nucleare este în detrimentul lor, că este contraproductiv pentru interesul naţional al Coreei de Nord. De acelaşi lucru trebuie convinşi şi chinezii. Trebuie convinşi să facă ceva pentru a contracara programul de înarmare nucleară, iar pentru asta e nevoie de două lucruri.
Primul ţine de consolidarea şi pe mai departe a coordonării tripartite, politice, militare şi chiar economice a aliaţilor – Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia. Şi a altora, oricine e binevenit. Noul preşedinte al Coreei de Sud încă doreşte să vorbească, să dialogheze cu Coreea de Nord. Şi nu fără motiv, sigur. Însă problema e că avem nevoie de o mai bună coordonare între noi trei pentru a trimite mesajele corecte către nord-coreeni.
Al doilea, adică cheia esenţială în acest joc, nu o reprezintă relaţiile dintre SUA şi Coreea de Nord, ci cele dintre SUA şi China. Acest subiect este, în esenţă, de competenţa SUA şi a Chinei. Doar americanii îi pot convinge pe chinezi că va fi în avantajul lor şi în interesul lor naţional să-i preseze tare pe nord-coreeni. Trebuie să-i convingem pe chinezi că inacţiunea este contraproductivă, că a sosit timpul ca China să facă ceva pentru a-şi schimba politica faţă de Coreea de Nord.
Ce va zice China când va avea o putere nucleară la graniţele sale? Acum, relaţia cu Coreea de Nord încă este controlată de China, dar în 10-20 de ani după ce nord-coreenii vor fi obţinut bomba nucleară?
Dacă aş fi preşedintele Statelor Unite, le-aş spune chinezilor două lucruri.
Primul, că ar trebui să fie foarte atenţi, că dacă nu vor face nimic acest lucru ar putea submina buna relaţie dintre SUA şi China. Vor înţelege mesajul, e vorba de sfera economică, chiar şi de zona strategică.
De asemenea, trebuie să le transmitem chinezilor mesajul corect, anume că salvarea Coreeei de Nord va afecta interesul naţional al Chinei. Orice explozie sau implozie în pensinsula coreană va deteriora dramatic situaţia în interiorul Chinei, cu precădere în partea nord-estică a ţării, învecinată cu Coreea de Nord. Acest mesaj trebuie să ajungă la chinezi.
Ar fi tipul de acord care s-a făcut cu Iranul o soluţie realistă pentru problema nord-coreeană? Ştiu că Administaţia Trump şi preşedintele Trump nu sunt de acord cu înţelegerea cu Iranul, însă poate fi o opţiune?
Acordul cu Iranul nu este unul perfect. Eu personal nu sunt încântat, dar având în vedere circumstanţele actuale, chiar dacă America ar vrea să renunţe la el, nu se poate şi nu ar trebui. Aşa că trebuie conservată înţelegerea şi iranienii determinaţi să se conformeze.
Ar funcţiona şi pentru Coreea de Nord?
Nu. Nord-coreenii au o altă abordare, nu sunt la fel de înclinaţi spre respectarea unei legi ca iranienii. Iranienii sunt mult mai serioşi cu acest tip de documente, cu reglementările. Iranul e un caz diferit de Coreea de Nord, deci e nevoie de alte abordări. Am avut şi înainte atâtea înţelegeri cu nord-coreenii...
Coreea de Nord este şi o ţară închisă, iar asemenea înţelegeri presupun totodată controale la faţa locului.
Aşa este. Şi în plus au minţit, din nefericire au şi trădat.
Aşadar lumea nu are încă un model pentru această problemă.
Nu. Modelul iranian nu va fi aplicat automat cazului nord-coreean. China vorbeşte de o îngheţare a programului de dezvoltare a armelor nucleare, dar e prea târziu pentru aşa ceva. S-a vorbit decenii întregi de îngheţare, au făcut şi promisiuni, doar pentru ca în ziua următoare să le încalce. În aceste condiţii, de ce am mai începe încă un dialog având ca obiecticv îngheţarea programului? Nord-coreenii sunt acum pe punctul de a-l finaliza. N-ar face decât să câştige timp pentru a ajunge cu el la capăt.
De fapt cât timp mai are la dispoziţie comunitatea internaţională?
Maximum câţiva ani, trebuie să ne grăbim. Dar nu trebuie să avem un dialog privind îngheţarea programului, ci pentru desfiinţarea întregului program. Iar pentru asta este nevoie de o presiune mai puternică pe nord-coreeni, altfel nu vor începe discuţiile. Iată tipul de dialog pe care ni-l dorim cu adevărat.
Aveţi nevoie de China.
Da, de China, de o coordonare tripartită, de sprijinul comunităţii internaţionale. Este o diplomaţie foarte delicată. Nu vrem să explodeze nimeni, nu vrem să facă nimeni implozie, deci trebuie să acţionăm cu mare grijă. Altfel, vom avea război.
Ce rol joacă Rusia în acest puzzle?
Coreea de Nord nu este o prioritate pentru Rusia. Nici măcar Siria nu este o prioritate pentru Rusia. Prioritatea este ridicarea sancţiunilor economice impuse după invadarea Crimeii. Mesajul pe care ruşii vor să-l trimită americanilor este: Nu ne ignoraţi! Ascultaţi-ne, pentru că putem să facem ceea ce voi nu aţi vrea să facem!
Iată mesajul pe care Rusia a vrut să-l dea americanilor prin intervenţia în Siria. Ar putea face ceva şi în Coreea de Nord, dar nu pentru că vrea să salveze Coreea de Nord sau pentru că îi pasă de regimul de acolo, ci pentru că vrea să le trimită americanilor mesajul pe care îl consideră necesar. Aşadar nu cred că ruşii sunt suficient de serioşi în ceea ce priveşte rezolvarea problemei nord-coreene. La fel ca în cazul Siriei. Vi se pare că încearcă să rezolve problema acolo? Nu!
Au plecat ei din Siria?
Nu.
Au spus că vor pleca, dar n-au făcut-o.
Nu au făcut-o întrucât cu cât conflictul şi haosul continuă, cu atât mai bine pentru ruşi. Ar putea fi la fel şi când vine vorba de pensinsula coreeană, de aceea spun că Coreea de Nord nu este o prioritate pentru Rusia.
Prin urmare, rezolvarea problemei numite Coreea de Nord cade, înainte de toate, în sarcina în Statelor Unite şi a Chinei.
Da, în sarcina relaţiei dintre SUA şi China.
Iar Coreea de Sud şi Japonia...
Ei bine, Coreea de Sud este un jucător-cheie, dar nu suntem nişte jucători implicaţi direct. Suntem o parte a alianţei tripartite, putem face multe pentru întărirea coordonării între cei trei, dar asta nu înseamnă că ar trebui să mergem acolo şi să facem ceva în mod direct. E un joc complet diferit. Şi nici n-ar trebui s-o facem pentru că ar putea fi contraproductiv.
Cred că ar trebui să subliniem faptul că dosarul Coreea de Nord este doar una dintre problemele regiunii.
Aşa este, e una dintre ele. Pe termen lung ar putea fi văzut ca un episod.
Pe de altă parte, există o altă problemaă, mai permanentă, dacă îmi e permis să mă exprim astfel, respectiv prezenţa Chinei pe mare...
În mod special prezenţa chinezilor pe acele ape, pe Marea Chinei de Est.
Problemă anterioară dosarului nord-corean şi care ar putea persista şi după o eventuală soluţionare a acestuia din urmă.
Indiferent de ce se va întâmpla în penisnula coreană, noi avem diferite alte probleme, cum ar fi chestiunea securităţii maritime, liniile marine de comunicaţii, libertatea de navigare.
Probleme care ar putea fi de interes şi pentru alte părţi ale Globului, în condiţiile în care regiunea respectivă este una cheie din punct de vedere comercial.
Şi în mod special pentru noi, întrucât acele linii de comunicaţie sunt indispensabile. Dumneavoastră aveţi conducte, noi nu, aşa că e nevoie să securizăm acele linii de comunicaţie pe mare, pentru aprovizionarea cu energie.
Pentru nave.
Da. Suntem insulari, nu avem conducte. Am putea avea unele venind din Rusia, dar nu vreau să ne bazăm pe Rusia, nu vreau să depindem prea mult de Rusia.
În Europa încercăm să reducem dependenţa aceasta.
Rusia va continua să vândă gaze, dar în acelaşi timp poate folosi acest lucru ca pe un instrument politic.
Face asta în Europa.
Exact. De aceea dorim să securizăm liniile de comunicaţie de pe mare, pentru a nu fi sub presiunea politică a nimănui, nici a Chinei. Este motivul pentru care nu vrem ca Marea Chinei de Sud să fie sub controlul Chinei, ci ca liniile acestea de comunicaţii să rămână deschise pentru toată lumea, inclusiv pentru China. Nu vrem nicio interferenţă politică în ceea ce priveşte liniile de aprovizionare cu energie.
Versiunea VIDEO a interviului acordat de prof. Kuni Miyake, invitat la emisiunea "24 de minute"
