Localitate din Ungaria încălzită cu paie

Data actualizării: Data publicării:
paie

Pentru o localitate din Ungaria, independenţa energetică nu mai reprezintă un vis îndepărtat. Administraţia locală a găsit o soluţie pe cât de ingenioasă, pe atât de simplă pentru a trece peste iarna care îi aşteaptă. Edilii au cumpărat, cu fonduri europene, o centrală care funcţionează cu crengi, paie sau alte resturi vegetale.

Paiele rămase în urma secerişului din acest an reprezintă pentru administraţia din Esztar garanţia unei ierni călduroase. Asta cel puţin în clădirile publice din localitatea cu 1400 de locuitori, aflată la 60 de kilometri de frontiera cu România.

„Vorbim de 7 instituţii: şcoala cu două sedii, grădiniţa, casa de cultură, centrul de îngrijiri unde se află medicul şi farmacia; primăria o încălzim în acest fel, precum şi depozitele din administrarea naţională”, spune Tamas Szecsi, primarul din Esztar.

Toate sunt încălzite cu ajutorul deşeurilor vegetale, soluţie propusă acum şase ani de primarul aşezării. Absolvent al unei facultăţi de mediu, edilul căuta să scape de costurile mari ale alimentării cu gaz care i-a adus în 2010 o datorie de peste 40.000 de euro.

Aproximativ 8.000 de euro a investit administraţia localităţii în cumpărarea cazanelor ce ard deşeurile vegetale. Economia realizată este însă mult mai mare.

„Din 15 octombrie până în 15 aprilie, 7 milioane de forinţi (23.000 de euro - n.n.) a fost factura de gaz. Am schimbat pe baloţi de paie, care acum pe an costă între 2 şi 3 milioane de forinţi (6500-10.000 de euro - n.n.)”, a spus primarul din Esztar.

Pe termen lung, administraţia vrea să valorifice cu ajutorul fondurilor europene şi resursa de apă geotermală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri