„Mafia este o bestie cu trei picioare”. Germania, semnal de alarmă privind clanurile italiene

Data actualizării: Data publicării:
mafia glont

„Vendeta lui San Luca. Un export mortal al mafiei din Italia”, titra publicația Spiegel pe 15 august 2007, când a avut loc cea mai mare baie de sânge din istoria Germaniei între grupările mafiote. Poze cu trupuri ciuruite, pe jumătate acoperite cu cearșafuri albe, zăcând în fața unei pizzerii din Duisburg au făcut turul presei internaționale. Numai că feuda mortală nu viza clanuri mafiote germane, ci două grupări care se luptau de ani de zile pentru dominație în Calabria, regiunea italiană aflată sub „imperiul” 'Ndrangheta.

La aproximativ un deceniu distanță de la acel episod, experți anticorupție, politicieni și activiști s-au întrunit recent la Berlin pentru a discuta despre problema extinderii tentaculelor mafiote din Italia în Germania, pe fondul condițiilor economice nefavorabile din sudul Europei.

„Mafia este aici invizibilă, dar prezentă aproape peste tot”, a spus Sandro Mattioli, de la o organizație non-guvernamentală anit-mafie din Germania, relatează The Local.

„Poți să stai liniștit într-o cafenea din Munchen și să fii oaspetele mafiei fără măcar să știi asta. Poți să dansezi pe muzica unui festival și să fii, de fapt, oaspetele mafiei fără să o știi”, a adăugat Mattioli.

Biroul Federal al Poliției estimează că, în acest moment, mafia italiană are 560 de membri inflitrați în sociatea germană, spălând cantități enorme de bani pe piața imobiliară și în domeniul restaurantelor.

„În prezent, mafia comite mai puține crime sau acte de violență. Dar asta nu înseamnă că nu mai există... Din contră, și-au extins teritoriul”, a declarat la conferința din Berlin ministrul de Interne al Italiei, Marco Minniti, adăugând că lupta anti-mafie reprezintă o „provocare epocală”.

Agentul Europol David Ellero atrage atenția asupra faptului că, la umbra creșterilor economice și eficienței infrastructurale din Germania, mafia se poate dezvolta ca o „bestie cu trei picioare”. Primul „picior” își extrage forța din lacunele legislative europene, care, a subliniat Ellero, le permit grupărilor mafiote să supraviețuiască. Agentul a dat ca exemplu conjunctura legislativă din Germania, unde nu este considerată o ilegalitate apartenența la un clan mafiot. Cel de-al doilea „picior” se află în lipsa de conștientizare în opinia publică germană a pericolului pe care îl poate reprezenta o mafie. Iar cel de-al treilea „picior” este de găsit în bugetul poliției, puternic finanțat pe aspecte de combatere a terorismului și slab bugetat la capitolul ținerii sub control a crimei organizate.

Ministrul de Interne de la Berlin, Thomas de Maiziere, a explicat că Germania va prelua modelul italian de elaborare a unei legislații axate pe combaterea grupărilor mafiote.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...