Sari la conținut

16 oameni bănuiți a face parte din cartelul condus de „El Chapo”, răpiți într-o stațiune din Mexic

A fost o reglare de conturi între bande rivale, spun anchetatorii mexicani, iar toţi cei răpiţi fac parte din organizaţii criminale. Poliţia caută şi patru femei, date dispărute. Staţiunea Puerto Vallarta este o destinaţie populară în rândului turiştilor americani.

Procurorul general al Jalisco, Eduardo Almaguer, a declarat că persoanele răpite în urma atacului ar fi membri ai cartelului de droguri Sinaloa. Acesta este unul dintre cele mai temute carteluri mexicane, fiind condus de către Joaquin ”El Chapo” Guzman.

Puerto Vallarta este una dintre cele mai populare staţiuni turistice mexicane, fiind situată în statul Jalisco. De asemenea, teritoriul este controlat de cartelul Noua Generaţie Jalisco, care a devenit una dintre cele mai puternice organizaţii de crimă organizată în ultimii ani, implicată în traficul de droguri.