Sari la conținut
News Alert

43 de morţi în inundaţiile din Pakistan

În estul ţării a plouat continuu timp de aproape o săptămână iar râurile au ieşit din matcă. Apa a acoperit zeci de sate, aşa că oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor, de unde au fost salvaţi de armată. Vorbim de locuinţele care au rămas în picioare, fiindcă multe dintre locuinţe au fost luate de torenţi.

Sute de militari au fost trimişi în ajutorul refugiaţilor pe care i-au urcat în bărci, pentru a-i putea scoate din satele inundate. Cele mai grave inundaţii din istoria recentă a Pakistanului au avut loc în 2010. Ele au afectat atunci 20 de milioane de pakistanezi iar pagubele s-au ridicat la miliarde de dolari.