Sari la conținut

Acord între Statele Unite și UE asupra protecției datelor

 

Foto: Gulliver/GettyImages

Odată intrat în vigoare, acest acord va garanta un nivel ridicat de protecție a tuturor datelor personale transmise de autoritățile judiciare de pe ambele maluri ale Atlanticului”, a declarat comisarul european pentru justiție Vera Jourova, citată într-un comunicat.

„El va garanta în special tuturor cetățenilor europeni să-și vadă drepturile în legătură cu datele lor personale aplicate de tribunalele americane”, a adăugat ea.

Acest așa-numit „acord-umbrelă”, care se referă la schimbul de informații în scopuri judiciare, a fost încheiat după patru ani de negocieri, amintește Reuters. Negocierile au fost îngreunate de preocupările europenilor născute după dezvăluiri despre interceptări la scară largă realizate de serviciile secrete americane.

De asemenea, acordul deschide calea pentru proiectul Uniunii Europene de a crea un registru cu datele pasagerilor companiilor aeriene. Această măsură, cerută de Statele Unite, a fost mult timp împotmolită în Parlamentul European, unde căutarea unui echilibru între protecția vieții private și lupta împotriva terorismului a provocat dezbateri aprinse.

Comisarul european a estimat că acordul este „un pas important” în „restabilirea încrederii în schimbul de date între UE și SUA” și că va întări „drepturile europenilor la intimitate”. Acordul trebuie aprobat de Congresul Statelor Unite înainte de a intra în vigoare.

În Europa, unde amintirea supravegherii exercitate de regimurile fasciste și comuniste a rămas puternică, preocuparea este legată mai ales de presiunea Washingtonului asupra giganților IT pentru ca aceștia să pună la dispoziția serviciilor de informații datele personale pe care le colectează, inclusiv cele ale cetățenilor europeni, din motive de securitate națională, amintește France Presse.

Aceste suspiciuni s-au întărit după dezvăluirile lui Edward Snowden în 2013 cu privire la operațiunile de spionaj gigantice efectuate de Washington inclusiv contra unor țări aliate din Uniunea Europeană.