Sari la conținut

Alegeri SUA | Donald Trump și Ted Cruz, adepți ai torturii

„În Orientul Mijlociu, creştinii sunt decapitaţi. Sunt indivizi care taie capetele oamenilor. Ne confruntăm cu situaţii cu care n-am mai avut de-a face niciodată. Eu aş reintroduce simularea înecului, de fapt aş introduce ceva chiar mai rău decât simularea înecului”, a declarat Donald Trump, candidat republican la preşedinţia SUA.

„Legea defineşte tortura drept o durere îngrozitoare asociată cu pierderea unui organ. Deci, potrivit acestei definiţii, (n.r.: simularea înecului) nu este un act de tortură. Este o tehnică dură de interogare, o tehnică de interogare intensă, dar nu întruneşte criteriile general acceptate pentru tortură. Dacă, să spunem, ar trebui să dejucăm un atac terorist iminent asupra unui oraş vă asigur că eu, ca preşedinte al ţării, voi face uz de orice metode dure de interogare pentru a apăra poporul”, a spus, la rândul său, Ted Cruz, un alt candidat republican la preşedinţia SUA.