Sari la conținut

Alertă teroristă în Germania: Poliţia a decis anularea celui mai mare carnaval din nordul ţării

Autorităţile germane au declanşat duminică o alertă din cauza unui atac terorist „de origine islamistă” şi au anulat cel mai mare carnaval organizat în nordul Germaniei, în oraşul Braunschweig, relatează postul Deutsche Welle (DW) în pagina electronică, notează Mediafax. 

Poliția a avertizat oamenii, rugându-i să stea acasă. Parada a fost anulată cu doar 90 de minute înainte de începere. „Mulți dintre cei care au sosit în gări erau deja costumați și au fost dezamăgiți, dar nu am vrut să ne asumăm niciun risc”, a spus polițistul Thomas Geese, notează bbc.comÎn fiecare an la carnavalul din Braunschweig au fost prezenți aproape 250.000 de vizitatori.