Sari la conținut

Ameninţarea ISIS | Povestea steagului negru

O casă din statul american New Jersey. Fotografia a fost făcută de un trecător, care a observat steagul negru de la intrare. Se întâmpla în august 2014, la două luni după ce gruparea teroristă Statul Islamic cucerea Mosulul, al doilea oraş ca mărime din Irak. A fost o vară în care s-a vorbit foarte mult despre aceşti jihadişti, iar steagul lor a fost în toate jurnalele de ştiri şi a circulat intens pe reţelele sociale.

Trecătorul a publicat şi el fotografia pe Twitter, care s-a viralizat imediat. Toată lumea era şocată că steagul ISIS atârnă de uşa unei case din Statele Unite. Proprietarul steagului s-a trezit şi cu poliţia acasă. Abia acum s-a lămurit toată situaţia. Nu era vorba despre un terorist, ci doar de un american musulman. Cât despre steag, adevărul este că, înainte să fie cunoscut în toată lumea drept steagul ISIS, era doar un steag tradiţional musulman.

Când a fost proclamat, în octombrie 2006, Statul Islamic nu avea steag. Abia în ianuarie 2007, aparatul de propagandă a publicat o poză cu noul steag ISIS.

Şi acum, povestea lui: este negru pentru că cele mai multe scrieri despre Mahomed pomenesc un steag negru, explică expertul american William McCants, într-o nouă carte despre ISIS. Negrul mai are și o altă interpretare simbolică: în lumea ISIS, există doar alb și negru, fără zone de gri între bine și rău, între credincioși și necredincioși.

Textul de pe steag este unul sacru pentru musulmani, folosit cu mult înainte de apariţia acestei grupări teroriste.

E acelaşi lucru despre care se crede că stă scris pe steagul mesagerului lui Dumnezeu, adică: "Niciun Dumnezeu în afară de Allah". Sub acest mesaj, cu litere negre într-un cerc alb, vine completarea: "Mohamed este mesagerul lui Dumnezeu". Tiparul cercului e inspirat din ceea ce se crede că a fost sigiliul profetului.

Cei care au studiat steagul ISIS spun că modelul este prelucrat digital, pentru a părea vechi.

Şi acum, mai există o întrebare: de ce a avut, totuşi, nevoie Statul Islamic de un steag? Mai mult: de ce nu şi-a făcut un steag nou, numai şi numai al său? În primul rând, pentru a face legătura între gruparea teroristă şi profetul Mahomed - o asociere menită să legitimeze Statul islamic.

Apoi, ISIS a vrut un simbol sub care să poată fi reuniți toți adepții cauzei.

Azi, acest steag a devenit sinonim cu Statul Islamic şi cu teroarea pe care o seamănă şi reprezintă.