Sari la conținut
News Alert

Anchetă în sistemul britanic de sănătăte. Mai mulți manageri, acuzaţi că au fost mituiţi de companii farmaceutice

Chiar și coșurile de gunoi erau placate cu aur. Aveam chiar și jacuzzi în cameră. Totul a fost superb”, a povestit Paul Jerram. El este unul dintre managerii britanici acuzat că a fost mituit de companiile farmaceutice. Potrivit jurnaliștilor de la „The Telegraph”, el ar fi primit peste 20.000 de euro pentru a-și convinge colegii să folosească anumite medicamente.

Și se pare că a și reușit. Întrebat câţi oameni au acceptat să folosească alte medicamente, Paul Jerram a răspuns: „Toţi. Mi s-a spus că am influenţă mare, dar nici nu ştiam că pot avea o asemenea putere de convingere”.

Totul a ieşit la iveală după ce jurnaliştii britanici s-au dat drept managerii unor companii farmaceutice. Ei au stat de vorbă cu doi dintre membrii consiliilor de administraţie, pe care au încercat să-i convingă să le accepte medicamentele.

„Dacă faci parte dintr-o companie, vei vrea ca medicamentele tale să fie folosite. Aşa că uneori, lăsăm anumite mesaje în sistem pentru a atrage atenţia în acest sens...Să se folosească un anumit medicament în detrimentul altuia. Am în subordine o reţea de angajaţi (membri ai consiliilor de administraţie, n.red.), aproximativ 100 de persoane la care puteţi apela”, spunea Omar Ali, angajat în sistemul public de sănătate.

Potrivit jurnaliştilor de la The Telegraph, aceşti oameni primeau drept mită concedii gratuite în staţiuni de lux. Ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, companiile farmaceutice le dădeau şi bani de buzunar, câte 1.400 de euro pentru fiecare zi de vacanţă. După dezvăluirile din presă, autorităţile britanice au deschis o anchetă.