Sari la conținut

Armata egipteană anunță că a găsit rămășite ale aeronavei Airbus în largul coastelor Alexandriei

 

FOTO: Twitter Marina franceză

„Avioane și nave ale armatei au găsit efecte personale ale pasagerilor și fragmente din aeronavă la 290 de kilometri nord de Alexandria”, a precizat armata într-un comunicat.  

Ulterior, într-o scurtă conferință de presă susținută la Atena, ministrul elen al apărării, Panos Kammenos, a declarat că au fost găsite „membrul unei persoane, două scaune și una sau mai multe valize", la sud de locul în care a fost pierdut semnalul aparatului.

Operațiunile de căutare s-au intensificat vineri dimineața pentru localizarea epavei Airbus-ului A320 al companiei EgyptAir, care făcea cursa Paris-Cairo. Joi, se anunțase în primă instanță că au fost găsite niște rămășițe, dar în cele din urmă s-a dovedit că nu aparțineau respectivei aeronave.

Căutările - la care participau nave din cinci țări - continuau, vineri, pentru a recupera toate fragmentele posibile din aeronavă.

Ministrul egiptean al aviației civile a declarat că ipoteza atentatului este cea mai probabilă. Aparatul de zbor a dispărut de pe radarele grecești în jurul orei 0:29 GMT (3:29, ora Bucureștiului), în momentul în care se afla în spațiul aerian egiptean, a declarat o sursă din aviația elenă. Cu două minute înainte, avionul a efectuat un straniu viraj, la stânga de 90 de grade, în timp ce se afla la o înălțime de peste 11.200 de metri. Apoi s-a rotit cu 360 de grade la dreapta și a pierdut altitudine de la 37.000 la 15.000 de picioare, moment în care a dispărut de pe radare. Tragedia s-a petrecut la patru ore de la decolarea de pe aeroportul din Paris.

Dintre cei 56 de pasageri aflați la bord, 30 erau egipteni, 15 erau din Franța, doi din Irak și câte unul din Marea Britanie, Belgia, Arabia Saudită, Sudan, Ciad, Portugalia, Algeria, Kuwait și Canada. Trei dintre pasageri erau copii.