Astronauta care a stat cel mai mult în Spațiu a revenit pe Pământ

Data actualizării: Data publicării:
peggy nasa 2
FOTO: nasa.gov

O astronaută a bătut recordul Statelor Unite de şedere în spaţiul extraterestru. Americanca Peggy Whitson a stat pe Staţia Spaţială Internaţională 665 de zile, şi a aterizat duminică pe Pământ, în Kazahstan.

peggy nasa 2
FOTO: nasa.gov

La 57 de ani, a devenit cea mai în vârstă femeie din lume care a zburat în spaţiu şi femeia cu cele mai multe misiuni spaţiale - 10 la număr. Astronauta americană, de profesie biochimist, a revenit pe Terra împreună cu un astronaut rus care a stat şi mai multe zile decât ea pe Staţia Spaţială - 673 de zile.

Specializată în biochimie, Whitson își încheie misiunea pe ISS începută în noiembrie 2016, în timpul căreia a parcurs 196,7 milioane de kilometri și a efectuat 4.623 de zboruri orbitale în jurul Pământulu

În timpul ultimei sale misiuni, ea a realizat experimente pe celule stem umane, pe probe de sânge, dar și pe culturi de varză chinezească, potrivit paginii sale de Facebook.

Întoarcerea astronauților are loc în contextul în care orașul Houston, gazda Centrului Spațial Johnson al NASA, își revine la normal după inundațiile devastatoare provocate de uraganul Harvey.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri