Atac asupra separatiştilor, la Slaviansk. Rusia a depus un proiect de rezoluţie la ONU

Data publicării:
Prorusi inarmati Lugansk Ucraina-AFP Mediafax Foto-ALEX INOY-3

O acţiune asemănătoare a avut loc ieri la Lugansk unde şapte oameni au murit în timpul asaltului asupra clădirii administraţiei regionale.

Aseară, Rusia a depus un proiect de rezoluţie la ONU prin care cere încetarea imediată a violenţelor în Ucraina şi formarea unor coridoare umanitare în Estul rusofon.

Kievul a calificat documentul drept cinic şi imoral.

„'Dacă vor continua, aceste lupte din Ucraina vor produce mai multă ostilitate. Vor fi tot mai multe victime, mai multe violenţe. Dialogul politic din Ucraina va deveni mai dificil. Toate acestea se întâmplă foarte aproape de Rusia, nu vrem ca situaţia să se deterioreze. Ostilităţile trebuie să înceteze imediat”, a declarat Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la ONU.

Proiectul de rezoluţie propus de Rusia la ONU îndeamnă părţile aflate în conflict să se angajeze că respectă acordul de la Geneva de încetare a focului.

„Permiteţi-mi să comentez astfel iniţiativa Rusiei. Este cinic şi imoral faptul că rezoluţia a fost depusă de Federaţia Rusă. O ţară care a ocupat şi anexat recent o parte din Ucraina, o ţară care sprijină terorismul şi violenţele din estul Ucrainei, vine acum cu un plan de rezolvare a crizei”, a spus Iuri Sergheev, ambasadorul Ucrainei la ONU.

Armata ucraineană a relansat ofensiva împotriva separatiştilor din estul Ucrainei. Jurnaliştii străini spun că locuitorii din Doneţk au început să fugă de teama teroriştilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri