Sari la conținut

Australia | Referendumul pentru legalizarea căsătoriilor gay, contestat în instanță

Înalta Curte de la Canberra va începe marţi să evalueze mai multe contestaţii aduse asupra validităţii votului prin corespondenţă la referendumul pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex din Australia. Aceste contestaţii riscă să destabilizeze coaliţia de centru-dreapta, care este extrem de divizată cu privire la drepturile persoanelor LGBT, relatează Reuters.

Belfast Couple Hold UKs First Gay Wedding

Foto: Guliver/GettyImages

Premierul Malcom Turnbull ar putea să ajungă la conducerea unui executiv divizat pe problema legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, punându-şi în pericol majoritatea legislativă extrem de fragilă, care depinde de un singur parlamentar din coaliţia Partidului Liberal.

Deşi acest referendum are un caracter consultativ, oponenţii au lansat mai multe contestaţii legale, susţinând că organizarea unui asemenea plebicist are nevoie de sprijinul Parlamentului, care a respins în două rânduri organizarea unui asemenea scrutin la nivel naţional în Australia.

„Acest caz este despre demnitatea şi egalitatea australienilor LGBT. Suntem aici pentru că credem şi vrem egalitate în mariaj. Acest plebicist prin corespondenţă ridică întrebări serioase despre validitatea sa legală”, a declarat Anna Brown, directoarea Human Rights Law Centre, care conduce opoziţia împotriva organizării referendumului din Australia.

Parlamentarii conservatori au ameninţat că vor demisiona în masă dacă nu este respectată politica de vot, punând în pericol majoritatea legislativă a lui Turnbull.

Însă, premierul ar putea să nu poată menţine politica votului prin corespondenţă, întrucât un grup de politicieni liberali a ameninţat că se va alătura opoziţiei şi va pune capăt mandatului său la conducerea executivului de la Canberra.

Turnball susţine legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, o idee care se bucură de sprijinul a două treimi dintre australieni, dar aripa conservatoare a Partidului Liberal a ameninţat că se va revolta dacă premierul nu respectă politica organizării unui referendum naţional în Australia.

În vreme ce respingerea acestor contestaţii legale oferă o soluţie politică, o campanie din ce în ce mai caustică l-a determinat pe premier să ceară ambelor tabere o oarecare doză de respect. Însă, rugăminţile sale s-au văzut ignorate în Australia.

Oponenţii căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex au lansat săptămâna trecută o reclamă controversată, pe care reprezentanţii guvernamentali au condamnat-o imediat. Însă, pentru că votul prin corespondenţă nu este supus aceloraşi reguli privind publicitatea politică, activiştii se tem de o creştere a reclamelor acide de campanie înainte de referendumul crucial din Australia

Sursa: News.ro