Avion dispărut. Aeronava malaeziană ar fi zburat cel puțin patru ore

Data publicării:
avion parcurs

Între timp, chinezii au anunțat că un satelit a reperat ceea ce par a fi resturi de aeronavă care plutesc în Marea Chinei de Sud, adică exact în zona în care aeronava a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Malaezia şi Vietnamul au trimis în zonă avioane, pentru a vedea despre ce este vorba, dar nu au găsit nimic.

Practic, din punctul în care a fost pierdută legătura cu turnul de control, dacă a mai zburat patru ore, avionul putea parcurge 3.500 de kilometri. Adică ar fi putut ajunge, de exemplu, în Pakistan, în Mongolia, sau Marea Arabiei. Varianta prezentată de americani este dezminţită de autorităţile malaeziene.

Operaţiunile de căutare au fost extinse până în Marea Andaman, pe o suprafaţă de 90.000 de km pătraţi, aproape cât suprafaţa Portugaliei. La ele participă 42 de nave şi 39 de avioane din 12 ţări, printre care Statele Unite, China şi Japonia.

Reproşurile curg însă la adresa celor care conduc operaţiunile de căutare.

„Este foarte multă confuzie pentru că dumneavoastră vreţi să vedeţi multă confuzie. Am fost foarte constanţi în ceea ce priveşte operaţiunile de căutare”, a declarat Hishamuddin Hussein, ministrul malaezian al Transporturilor, răspunzând unei observații a unui jurnalist legată de confuzia din jurul operațiunilor.

Conflictele regionale, piedică în găsirea aeronavei

Dispariţia aeronavei este o provocare şi pentru specialişti, însă aceştia au găsit o explicaţie pentru neînţelegerile dintre statele din regiune.

Avem de-a face cu o zonă cu multe tensiuni politice, avem Malaezia, Cambogia, Vietnam, Thailanda, Indonezia, Myanmar, Singapore - poate toate au avut radarele funcţionale, dar nu ştim ce au înregistrat şi un motiv pentru care ei nu spun este acela că acest lucru ar însemna să deconspire capabilităţile militare. Oricum, aeronava ar fi trebuit să apară pe radarele militare o perioadă destul de lungă de timp”, a declarat David Gleave, fost investigator de accidente aeriene.

Între timp, a ieşit la iveală că Agenţia americană a Aviaţiei civile a avertizat acum câteva luni asupra pericolului unor fisuri şi probleme de coroziune la fuselajul avioanelor de tip Boeing 777, care ar putea duce la depresurizarea cabinei şi la pierderea controlului avionului. Agenţia a ordonat verificarea tuturor celor 120 de aeronave de acest tip din Statele Unite, după ce o fisură de 40 de centimetri a fost depistată sub antena de satelit a unui Boeing 777 american.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri