Avion prăbuşit în Alpi. Franţa cere ajutorul FBI

Data publicării:
copilot

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Informaţia că Franţa a cerut ajutorul FBI a fost făcută publică de CNN France, pe contul de Twitter, dar deocamdată nu există un anunț oficial. FBI a anunțat joi că este dispus să ofere orice fel de ajutor de care ar avea nevoie anchetatorii francezi. „Suntem gata să dăm curs oricărei solicitări pentru informații sau asistență în anchetă. Lucrăm cu statele partenere ai căror cetățeni au fost afectați de această tragedie”, a declarat purtătorul de cuvânt al FBI, Paul Bresson. 

Potrivit datelor obţinute de la înregistratorul de voci din cockpit, copilotul Andreas Lubitz, de 28 de ani, a încuiat uşa cabinei când pilotul a plecat la toaletă. Lubitz, de cetățenie germană, a început apoi în mod deliberat procedura de coborâre. 

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a anunțat că nu sunt indicii de niciun fel în privința unei piste teroriste în cazul avionului prăbușit în Franța. Bazele de date ale serviciilor de informații și ale poliției au fost verificate și nu s-a găsit nimic. Copilotul german nu pare să fi avut niciun fel de legătură cu terorismul.

După ce a început procedura de coborâre, Lubitz nu a mai rostit niciun cuvânt în următoarele zece minute, nici măcar atunci când pilotul era la ușă și îi cerea să deschidă, iar ulterior când încerca să spargă ușa. 

Pasagerii par să nu fi știut ceea ce se întâmplă la început. Se aud strigăte numai în ultimele câteva minute înainte de prăbușire. „Cred că victimele au realizat numai în ultimul moment ceea ce se întâmplă”, a declarat unul dintre oficialii implicați în anchetă. 

Lubitz a rămas tăcut, dar respira normal în timpul minutelor finale ale coborârii, ceea ce elimină ipoteza unui infarct sau a unei depresurizări în urma căreia să-și fi pierdut cunoștința. 

Citiți și:

Avionul Germanwings, prăbușit de copilot
Tragedie provocată de copilot. Conducerea Lufthansa: Andreas Lubitz și-a întrerupt cursurile de pilotaj pentru o perioadă. Nu cunoaștem motivele

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri