Sari la conținut

Avocat: Fethullah Gulen nu va fi extrădat din SUA

Autorităţile turce au emis ieri un mandat de arestare pe numele lui şi au trimis şi la Washington două solicitări pentru reţinerea lui Gulen pe motiv că acesta are intenţia să părăsească teritoriul american.

Avocaţii clericului spun că dacă acesta ar ajunge în Turcia mai mult ca sigur nu ar avea parte de un proces corect şi ar fi o greşeală ca Statele Unite să-l extrădeze din moment ce nu există probe împotriva lui.

Din punctul de vedere al Turciei, din punctul de vedere al domnului Erdogan, este o chestiune legată de putere şi de politică. Şi ştim şi că Turcia este o ţară foarte importantă din perspectiva politicii externe a Statelor Unite. Dar teoriile conspiraţioniste şi ameninţările domnului Erdogan nu sunt mai puternice decât sistemul judiciar american. Şi, din acest motiv, credem că domnul Gulen nu ar trebui şi nici nu va fi extrădat”, a declarat Reid Weingarten, avocatul lui Fethullah Gulen.