Barack Obama, ironic la cina anuală cu ziariștii: A trebuit să mergem până în Malaezia ca să mai apărem și noi la CNN

Data publicării:
barackkk

Ca în fiecare an, Barack Obama a luat cuvântul la finalul reuniunii şi nu a ratat ocazia să-i tachineze pe jurnaliştii de la posturile şi publicaţiile republicane, care îi contestă politicile. O dată pe an, e rândul preşedintelui american să dea replica presei.

Sunt bucuros că sunt aici, deşi sunt cam obosit după călătoria în Malaezia. Până acolo a trebuit să mergem ca să mai apărem şi noi la CNN”, a glumit președintele SUA, aluzie la spațiul generos alocat de postul de televiziune relatărilor despre avionul dispărut. 

Dacă CNN a fost criticat subtil pentru slaba acoperire a evenimentelor de la Casa Albă,  ziariştii de la postul MSNBC au aflat şi de la preşedinte că nu stau prea bine cu audienţele.

Cei de la MSNBC sunt aici?Sunt puţin copleşiţi. N-au mai văzut un public atât de numeros până acum”, a spus președintele american.

Barack Obama şi-a făcut şi autocritica la cina cu jurnaliştii. A recunoscut că o parte din măsurie luate, precum reforma din Sănătate, nu au avut impactul dorit şi că 2013 nu a fost un an deloc uşor la Casa Albă: „În 2008, sloganul meu era Da, putem!. În 2013, sloganul meu era Ctrl-Alt-Delete.

La cina de la Washington au fost invitaţi oficiali guvernamentali, dar şi vedete precum Diane Sawyer, Lindsay Vonn sau Sofia Vergara. La finalul discursului, Barack Obama nu a uitat să le mulţumească jurnaliştilor care îşi riscă viaţa în zone de război sau măcinate de conflicte pentru a oferi lumii informaţii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri