Barack Obama trimite 275 de militari americani să protejeze Ambasada SUA de la Bagdad

Data publicării:
U.S. Embassy in Baghdad Iraq

Ambasada SUA de la Bagdad / wikipedia.org

Departamentul de Stat a anunţat duminică, fără să precizeze numărul, trimiterea unor trupe suplimentare în domeniul securităţii pentru a proteja această ambasadă în contextul instabilităţii şi violenţei din ţară. Acesta a anunţat totodată transferarea anumitor angajaţi către alte instalaţii.

„Începând de la 15 iunie, 275 de militari au început să fie mobilizaţi în Irak cu scopul de a consolida securitatea angajaţilor americani şi Ambasadei Statelor Unite. Această forţă este mobilizată pentru a proteja cetăţeni americani şi clădiri americane dacă va fi necesar şi este echipată de luptă”, a anunţat Barack Obama într-un mesaj transmis preşedinţilor Camerei Reprezentanţilor şi Senatului, potrivit Mediafax.

Preşedintele american a adăugat că această „forță” va rămâne în Irak „până când situaţia în domeniul securităţii nu-i va mai justifica prezenţa”.

După o ofensivă fulgerătoare, săptămâna trecută, în cursul căreia au preluat controlul asupra celui de-al doilea cel mai important oraş din Irak, Mosul, jihadişti din cadrul grupării sunnite teroriste Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au preluat luni controlul asupra unui oraş strategic din nord-vestul ţării.

Barack Obama urma să participe luni seara la o şedinţă a Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), pentru a examina diferitele opţiuni pe care le are - între care şi recurgerea la atacuri aeriene - într-o încercare de a bloca avansarea jihadiştilor.

Ministerul Afacerilor Externe susține că niciun cetăţean român nu se află în zonele de conflict din Irak, pentru că românii au fost deja evacuaţi în oraşe mai sigure. În ceea ce priveşte personalul diplomatic, deocamdată nu a fost declanşată procedura de evacuare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri