Sari la conținut

Biziday. Cum au copiat chinezii Black Friday

Ziua Celibatarilor a început ca o serie de petreceri în universităţile chinezeşti, fiind inventată, de fapt, ca o reacție de răspuns și chiar dispreț față de americănescul Valentine's Day. Însă, în ultimii ani, magazinele au început să ofere reduceri semnificative cu această ocazie, ajungând acum cel mai important eveniment comercial din China.

Alibaba, cea mai mare companie de vânzări online din lume, a anunţat vânzări record pentru ziua de ieri, căci, între timp, evenimentul nu mai are legătură cu Valentines day ci seamănă mai mult cu Black Friday-ul american.

Vânzările celor de la Alibaba s-au ridicat la 14.4 miliarde de dolari în 24 de ore, cu 60% mai mult decât anul precedent, cele mai căutate fiind electronicele şi produsele de lux. Interesant însă este şi faptul că la mare căutare au fost produsele vestice, în ciuda preţului mai mare decât cel al competitorilor chinezi.

Mai multe firme şi companii chinezeşti au raportat vânzări record, şi deşi nu există informaţii legate de vânzările totale din China cu ocazia zilei Celibatarilor, este posibil ca evenimentul să fi depăşit Black Friday-ul din Statele Unite ca amploare. În 2014, vânzările totale de Black Friday au ajuns la 50 de miliarde de dolari pe parcursul a patru zile.