Boris Nemţov investiga moartea unor militari ruşi în Ucraina, arată o notă scrisă

Data publicării:
boris nemtov facebook-4

Cu o zi înainte de a fi ucis în apropiere de Kremlin, săptămâna trecută, opozantul rus şi colaboratoarea sa apropiată Olga Şorina au discutat despre o investigaţie sensibilă pe care el o pregătea în legătură cu sprijinul acordat de Moscova rebelilor proruşi din estul Ucrainei, scrie Mediafax. 

Temându-se că biroul lor este supravegheat de serviciile de informaţii ruse, Nemţov a recurs la note scrise.

„M-au contactat nişte paraşutişti din Ivanovo. Şaptesprezece morţi, nu le-au dat niciun ban, dar pentru moment le este teamă să vorbească”, a scris el într-o notă prezentată de Şorina agenţiei Reuters.

„Nu voia să spună nimic, ca măsură de precauţie. Nu voia să o spună cu voce tare, de aceea mi-a scris pe hârtie”, a declarat ea.

Autenticitatea notei scrise de mână nu poate fi confirmată independent, precizează Reuters. Începând din vară, au circulat informaţii în ţară potrivit cărora mulţi militari ruşi au murit în luptele din estul Ucrainei, soldate în total cu peste 6.000 de morţi.

În pofida a ceea ce Ucraina şi aliaţii săi occidentali susţin că sunt dovezi copleşitoare, Moscova neagă că ar trimite trupe sau arme în regiune, afirmând că ruşii care luptă în Ucraina sunt voluntari.

De aceea, această notă a lui Nemţov este atât de sensibilă - probabil suficient de sensibilă pentru a oferi un motiv pentru asasinarea lui, consideră prietenii opozantului rus, adăugând însă că se îndoiesc că acesta a fost principalul motiv al crimei.

Şorina susţine că în cursul cercetărilor lui, Nemţov a fost contactat de rudele unui grup de soldaţi ruşi care, potrivit lui, au luptat în estul Ucrainei. El încerca să îi convingă să îşi facă declaraţiile publice.

Aceştia erau soldaţii care, potrivit notei lui Nemţov, fuseseră dislocaţi în Ivanovo, un oraş situat la 300 de kilometri nord-est de Moscova, care este sediul diviziei 98 de paraşutişti a armatei ruse.

"El menţinea contactul cu ei", a declarat Şorina. "Cum menţinea contactul cu ei, nu ştiu, nu m-a pus în legătură cu nimeni", a adăugat ea.

Nemţov stabilise şi titlul raportului: "Putin şi războiul", afirmă Iaşin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri