Bulgaria: Şapte distribuitori de carburant, inclusiv Rompetrol, sunt suspectaţi de înţelegeri de tip cartel

Data publicării:
ROMPETROL - site

Foto: Rompetrol.ro

Filialele bulgare ale Royal Dutch Shell, OMV, Hellenic Petrolleum , Nis Petrol, Lukoil, Rompetrol, dar şi compania Bulgarian Petrol sunt vizate de investigaţie, se arată în comunicatul Comisiei, potrivit news.ro.

Comisia pentru Concurenţă a realizat o analiză a sectorului carburanţilor în Bulgaria, în perioada 2013 – 2015, şi a descoperit că preţul de vânzare stabilit de companii era foarte apropiat şi reflecta prea lent scăderile din preţul de producţie.

„Acesta ar putea fi rezultatul unor practici necompetiţionale – acorduri de tip cartel”, a anunţat instituţia.

De asemenea, autorităţile anchetează şi rafinăria petrolieră Lukoil Neftochim Burgas, suspectată că a încălcat legile concurenţei în vânzarea pe piaţa locală a combustibilului produs. Mai exact, rafinăria ar fi vândut combustibilul pentru Bulgaria mai scump decât pe cel pentru export.

„Nu vom continua până când vom vedea documentele”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Lukoil Bulgaria.

Celelalte companii vizate nu au putut fi contactate de Reuters.

Comisia a cerut Guvernului să reducă taxele pentru importul de combustibil, pentru a creşte concurenţa de pe piaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...