Sari la conținut
News Alert

BUSINESS CLUB. Avioane de 5.000 de miliarde de dolari, cumpărate în următorii 20 de ani

În numai două decenii, companiile aeriene din întreaga lume vor cumpăra în jur de 36.000 de avioane. În vreme ce 40% din noile comenzi vor veni pentru a înlocui avioanele vechi, 60% va reprezenta exclusiv dezvoltarea companiilor aeriene, pe fondul unei cereri în creștere.

O mare parte din noile avioane, circa 70%, vor fi de mici dimensiuni și cu un singur culoar, precum aeronavele Fokker, Boeing 737 sau Airbus A320, preferatele companiilor low-cost.

Flota globală de avioane mici se va dubla, iar patru din zece astfel de avioane vor lua direcția Chinei, unde transportul aerian e o industrie din ce în ce mai profitabil.

Boeing și Airbus se ațteaptă la o creștere fulminantă a cererii în Asia în special pe segmentul low-cost. În numai două decenii, împreună, țările asiatice vor devansa, conform predicțiilor, piața americană, în prezent cea mai mare la nivel global.

Însa nu doar avioanele mici vor fi căutate. Boeing se așteaptă la creșteri importante și în cazul aeronavelor mari, proiectate pentru zborurile mai lungi. 8.600 de astfel de avioane vor fi achiziționate, iar jumătate vor avea până în 300 de locuri.

Pe acest segment, Boeing e sigur că va avea mult mai mult succes decât cei de la Airbus, iar mesajul pentru rivalii lor este să-și schimbe rapid strategia sau să se împace cu gândul ca vor avea o cotă de piață dezamăgitoare, de numai 30-35 de procente.

E terenul de joc unde Boeing deja face regulile. Boeing 787 și modelul 777X atrag 65% din actualele comenzi, în vreme ce Airbus rămâne cu firimiturile. Prăpastia se poate lărgi periculos de mult dacă Airbus nu face nimic.

Însa compania ia în considerare dezvoltarea unui nou model cu doua culoare, o versiune îmbunătățită a modelului A330. Proiectul ar putea fi lansat chiar săptămâna viitoare și va include motoare fabricate de Rolls Royce.