BUSINESS CLUB. Discordie în cartelul petrolului

Data publicării:
OPEC sediu foto opec org 21 08 2015

Secretarul General al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, OPEC, deja a fost delegat să negocieze cu Arabia Saudită o soluţie prin care ieftinirea petrolului să fie oprită. Soluţia e simplă. Preţul petrolului ar reveni pe creştere doar dacă Arabia Saudită ar reduce producţia. Dar saudiţii nu dau semne că vor să facă acest pas, iar ţările partenere din OPEC, ale căror bugete au fost puternic lovite de prăbuşirea cotaţiilor, îşi pierd răbdarea.

Algeria este cea mai vocală şi deja a început să trimită scrisori oficiale în care cere ca toţi membrii OPEC să îşi limiteze producţia de petrol. Însă, chiar dacă ar ajunge la un consens, nimeni nu ar putea garanta că unii membri nu vor încerca să trişeze doar ca să câştige cotă de piaţă. Nu ar fi prima oară când s-ar întâmpla aşa ceva.

În plus, deşi OPEC este o organizaţie în care fiecare membru are teoretic drepturi egale, în realitate, Arabia Saudită este cea care face jocurile şi nimeni nu a putut-o opri să majoreze producţia la 10,6 milioane de barili pe zi în noiembrie anul trecut.

Astăzi, barilul de petrol Brent tranzacţionat la Londra a intrat sub pragul de 46 de dolari. Este cel mai scăzut nivel din 2009 până în prezent. Pe lângă supraoferta adunată în ultimul an ca urmare a dorinţei Arabiei Saudite de a câştiga cotă de piaţă în dauna americanilor, scăderea de astăzi a fost provocată şi de datele economice dezamăgitoare care au venit din China.

Activitatea fabricilor chinezeşti a înregistrat cea mai abruptă scădere din ultimii şase ani şi jumătate. Iar dacă declinul va continua, presiunea pe preţul petrolului va fi şi mai mare. Barilul a ajuns deja la 8 săptămâni de ieftinire. Este cea mai lungă perioadă de scădere a cotaţiei din ultimii 29 de ani. În 1985, în cinci luni, petrolul s-a ieftinit de la 30 de dolari la 10 dolari pe baril din dorinţă membrilor OPEC de a-şi întări cota de piaţa. Acum, multe ţări ar fi dispuse să îşi sacrifice o parte din cotă pentru o scumpire sănătoasă. Venezuela şi Iranul s-au alăturat Algeriei în grupul din interiorul OPEC care încearcă să pună presiune pe Arabia Saudită. În Venezuela ieftinirea petrolului a amplificat problemele sociale deja existente. Fără valută şi cu moneda naţională prăbuşită, guvernul de la Caracas riscă să intre în faliment în doar câteva luni.

Iranul, de cealaltă parte, se pregăteşte să revină pe piaţa petrolului după ce a acceptat să renunţe la programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale. Însă Teheranul se plânge că Arabia Saudită a avut o strategie atât de agresivă de majorare a cotei de piaţă încât nu numai că a scos petroliştii americani în decor, ci în acelaşi timp i-a lăsat fără spaţiu de manevră şi pe partenerii din OPEC. Iar americanii s-au dovedit greu de învins. În vreme ce membrii cartelului ţărilor exportatoare de petrol au bugetele naţionale în corzi, producţia de petrol s-a stabilizat în Texas. Ba chiar a înregistrat o creştere uşoară în iunie.

Următoarea conferinţă a OPEC este programată pentru luna decembrie. Însă membrii care nu cred că vor mai putea rezista până atunci cer devansarea întâlnirii. Până atunci, negocierile cu Arabia Saudită vor continua în spatele uşilor închise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri