BUSINESS CLUB. Israelul propune UE o alternativă la gazul rusesc

Data publicării:
conducte gaze - mfax

Investiţia ar fi de ordinul miliardelor de euro. Deocamdată proiectul e, mai degrabă, la nivel de discuţie. Săptămâna trecută, a fost propus miniştrilor de energie din ţările mediteraneene, însă în mai puţin de o lună, proiectul va fi prezentat oficial autorităţilor de la Bruxelles.

Israelul ar avea resursele necesare pentru a acoperi o parte din nevoile de energie ale Europei. În 2009, a descoperit zăcăminte de gaze semnificative în apele Mediteranei.

Anul trecut, israelienii au şi început exploatarea unui zăcământ cu rezerve estimate de peste 300 de miliarde de metri cubi şi, la nici 50 de kilometri de el, este un alt zăcământ. E cel mai mare din Marea Mediterană, are rezerve estimate de peste 600 de miliarde de metri cubi şi ar urma să intre în exploatare în 2016.

În paralel, ruşii de la Gazprom se ţin cu dinţii de cota de piaţă din Europa. Anunţă că, pe 15 decembrie, încep să construiască secţiunea din Marea Neagră a conductei southstream.

Primele livrări au fost programate pentru sfârşitul anului viitor, dar construcţia secţiunilor tereste e împiedicată de Comisia Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri