Câți bani s-au strâns pentru Grecia, pe platforma IndieGoGo

Data publicării:
indiegogo

 

Lansată în urmă cu cinci zile, campania de pe platforma IndieGoGo inițiată de un britanic a strâns până acum peste 1,6 milioane de euro. Pentru ca ținta să fie atinsă, e nevoie o sumă de o mie de ori mai mare.

Aproape 100.000 de oameni au donat bani până acum, iar campania de strângere de fonduri va mai dura încă patru zile. Însă, campania va avea succes doar dacă limita de donații va fi atinsă.

Puteți verifica AICI, în timp real, câți bani au fost donați.

Vă reamintim că cei care contribuie cu 3 euro vor primi o carte poștală cu Alexis Tsipras, prim-ministrul Greciei, pentru 6 euro - o salată de măsline cu brânză feta, pentru 10 euro - o sticlă de ouzo, iar pentru 25 de euro - o sticlă de vin grecesc. Cei care fac donații mai mari pot primi un coș cu produse alimentare din Grecia – pentru 160 de euro. Pentru o donație de 5.000 de euro, persoana respectivă va primi o vacanță de o săptămână pentru două persoane, în luna septembrie. Dacă vreun doritor ar contribui cu 1 milion de euro, atunci va primi mulțumiri și recunoștință eternă din partea poporului grec. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri