Ce armament are Rusia în Siria, potrivit generalului Constantin Degeratu

Data publicării:
degeratu-1

„Avem acolo, după cifrele pe care le vehiculează mass-media, avem cam un detaşament de luptă, care conţine clar un batalion de infanterie moto, că am văzut 35 de transportoare.

Dacă am numărat șapte tancuri înseamnă că este o companie de tancuri. Compania de tancuri e de tip 10-11 tancuri.

Dacă am numărat 15 obuzele înseamnă că e un divizor de obuzele. De obicei, divizoarele de obuzele nu se dislocă pe piese sau pe baterii, ci împreună.

Ca urmare ce avem aici, din perspectiva strictă a unei tactici rusești? Avem un detaşament tactic, un detașament luptă, experimentat şi în Ucraina, experimentat la exercițiile tactice, experimentat pe vremuri și de armata română în poligonul de la Cincu. Deci, nu pare o simplă forţă de protecţie, ci pare un detaşament de luptă capabil să se angajeze în luptă.

Ce mai avem acolo? Dacă au fost numărați...Să zicem că au fost număraţi. 200 militari din infanteria marină. Aceștia nu sunt forțe de acțiune ca o companie de infanterie, sunt grupuri de cercetare-diversiune, deci forţe speciale, posibil pentru obţinut informații, pentru aruncat în aer puncte de comandă, dar şi pentru acţiuni contrainsurgență. Pot să fie 10-20 de grupuri de cercetare-diversiune.

La aviaţie, avem o escadrilă de Suhoi 24, 12 avioane, o escadrilă de Suhoi 25, avioane de luptă şi de atac la sol, patru aparate Suhoi 30, cred că sunt mai degrabă pentru cercetare. Din perspectivă rusească, un regiment de aviaţie dacă luăm şi batalionul sau ce o fi de elicoptere, pentru că e ceva mixt, elicoptere de asalt Mi-24 şi elicoptere de transport Mi-17, care este folosit și în misiuni, inclusiv de infanteria marină. Nu prea pare să fie o forţă de protecţie, pare să fie o forţă expediționară, o grupare de valoare operativă, capabilă să desfășoară acţiuni de tip clasic de război, de genul celor din Cecenia. Am văzut tipul acesta de organizare în al doilea război cecen. Iar ăștia au un anumit tip de tactică, pe care armata lui Bashar a cam pus-o în practică până acum - este distrugerea întregii infrastructuri și reconstrucția ei, deci curățarea teritoriului și de oameni, și de infrastructură. Deci pare să fie ceva din experiența celui de-al doilea război cecen, din experiența generală a armatei ruse și din experiența din Donbas, luptă insurgență contra insurgență.

Nu pare să fie doar o simplă forţă de protecţie, ca să ne amăgim că nu-i decât o prezenţă simbolică acolo. Cred că e mai mult decât atât. Nu văd deocamdată nici implicarea efectivă în acţiuni de luptă, nu prea pare în spiritul pe care îl promovează acum armata rusă şi nici într-o perspectivă imediată. Dar e sigur că e o forţă de descurajare care poate la nevoie să facă acţiuni de luptă de tip de război total”, a arătat generalul Constantin Degeratu la Digi24.

Citiți și: 

Gen. Constantin Degeratu: Exodul refugiaților este organizat ca o diversiune pentru a acoperi expansiunea Rusiei în Siria

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri