Sari la conținut

Ce vrea China? O analiză marca Emil Hurezeanu

Emil Hurezeanu:

„China a fost și una dintre puterile militare ale lumii. La 1600 avea cea mai puternică flotă militară a lumii, dar amiralii chinezi și împărații Chinei nu făceau decât călătorii de croazieră (...) Acest univers mult mai închis a fost fatal dezvoltării moderne a Chinei. Pasiunea lor pentru croazieră, cu cea mai importantă flotă militară a lumii, acum 400 de ani, i-a făcut să rămână cam pe-acolo. Comunismul, sigur, a fost o răsturnare importantă. (...) Spre deosebire de toate țările occidentale, chinezii nu și-au reînnoit profeții, ci dimpotrivă, i-au recuperat. Chinezii, după experiența tragică pe care au avut-o cu comunismul și cu Mao, s-au întors la Confucius, la Sun-Tzu, la Lao-Tse. Și acolo e respectul pentru bătrâni și pentru copii, armonia, viața sufletească în acord cu viața publică, strategia militară, răbdare, calm, grăbește-te încet, lasă-i pe alții să se-ncurce, tu păstrează ritmul și ritmul e...eternitatea chineză e mai mare, mai lungă decât eternitatea celorlalți.

Ceea ce mi se pare interesant e că, odată cu această știre - care de fapt plutește în aer de multă vreme -  cum că China se îndreaptă spre locul I pe podium, și americanii încep să-și schimbe părerea.

Există așa-zisul Council on Foreign Relations, care este o sacră alianță între capital și putere în Statele Unite, capitalul fiind New York-ul și puterea - Washingtonul. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au întâlnit politicienii de pe coasta de Est, protestanții, albi, bine crescuți, care vorbeau toți franceză, germană, cu bone din Europa, și care s-a întâmplat să fie, la un moment dat, aceiași ca și urmașii marelui capital (...) Și ăștia s-au întâlnit și din când în când fac niște rețete. Și ce-au spus ei? Domnule, gata cu China, pe care vrem să o aducem sub tutela Statelor Unite sau s-o integrăm, să trecem cu China strada, când ea nu vrea, s-o aducem în sistemul nostru, în care noi, bineînțeles, conducem. Asta a fost tendința Americii în ultimele decenii. În ultimul deceniu, la umbra lui Obama, America și-a schimbat efectiv pivotul strategic dinspre Europa și Orientul Apropiat - cu consecințele cunoscute - în China, în Marea Chinei de Sud-Est: să facem iarăși, împreună cu China, un sistem bipolar, așa cum s-a întâmplat sub Nixon și Kissinger în anii 70 ai secolului trecut, când din considerente de echilibrare a balanței în timpul Războiului Rece și mai ales de limitare a puterii sovietice, America a descoperit, după 25-30 de ani de ignorare completă, a redescoperit importanța Chinei. Și-atunci dintr-odată, relația bipolară dintre America și Rusia, care oricând amenința să se transforme într-o relație explozivă, s-a echilibrat într-un triunghi. Și experții din acest Council au ajuns la concluzia că a sosit momentul ca America să întindă mâna și să accepte următoarea realitate: e unul care cântă mai bine decât mine, cu atât mai bine lui și haideți să încercăm să ne fie și nouă cât mai bine! Adică o relație de parteneriat, în care îi înțelegi particularitatea celuilalt.

În toată povestea asta, Rusia nu prea contează.

Chiar dacă China cumpără bombardierele cele mai sofisticate din Rusia, chiar dacă Rusia saltă în jurul Chinei atunci când nu mai e mulțumită de NATO sau de Uniunea Europeană, ca să nu mai spunem de Statele Unite, sunt doar două forțe realmente globale, două superputeri: America și China. Și aici e vorba și de puterea lor economică, de inventare, de re-inventare.

China a creat în 25-30 de ani o clasă de mijloc care este aproape cât populația Uniunii Europene, 300 de milioane. Și resursele există în continuare. Ani în șir a avut creștere economică peste 7 la sută. În 10-15 ani, și-a multiplicat bugetul apărării de zece ori. Numai America mai e în situația asta. America a hotârât acum, sub Obama, să-și reducă în zece ani bugetul de apărare cu 1.000 de miliarde de dolari. Chiar și în această situație, e de 100 de ori mai mare bugetul ei decât al tuturor marilor țări împreună. Deci, economie, apărare, plus întrepătrundere.

Nici America, nici noi n-am fi rezistat, mai ales în anii aceștia de criză, fără produsele care ne vin din China, după cum nici America n-ar fi rezistat fără cumpărarea obligațiunilor ei de stat bancare de către chinezi.

Ce vrea China?

Călătoriile de croazieră acum s-ar putea să aibă ca scop întâlnirea cu niște corăbieri sau aviatori japonezi sau vietnamezi sau filipinezi. Altădată, vecinii erau vasalii Chinei. Chinei îi place să aibă ultimul cuvânt și să vasalizeze: asigură protecție contra cadouri.

Există un strateg american, compatriot de-al nostru într-un fel, care se numește Edward Luttwak, un ungur evreu născut la Arad în anii 40, care a făcut școlile la Arad, sigur, vorbind română, maghiară, germană, a emigrat prin Italia în Statele Unite și astăzi este un fel de strateg eminent, deși destul de supărător. (...) I-a luat un interviu Balazs Barabas, acum o vreme, când a fost făcut Doctor Honoris Causa al Universității din București. (...)

El a făcut o strategie actuală a Chinei, Strategia Chinei, o recomand tuturor, ar trebui și tradusă în limba română, pentru că este un om care are o percepție foarte penetrantă asupra lumilor pe care le cunoaște. Vorbește perfect și mandarina și multe alte dialecte, chiar și japoneza. (...)

Potrivit acestui strateg comparatist, care îi compară pe romani cu bizantini și cu chinezi, China nu este o putere războinică expansivă. Este o putere care se apără, își construiește visurile. De altfel, visul chinez este o dimensiune strategică explicită, despre care a vorbit Xi Jinping. (...) Sigur că la un moment dat ar vrea să stăpânească partea aia a lor de lume, să nu se încurce cu un atol sau cu o insuliță pe care japonezii tocmai vor să o naționalizeze. Au un dicton ei. Cum a apărut limba japoneză: o maimuță din China a ajuns clandestin în Japonia și îndată ce a deschis gura, vorbea deja japoneză! (...)

Chinezii nu i-au atacat pe japonezi niciodată.

China preferă relațiile de altă natură”.

Urmăriți în materialul video de mai sus întreaga analiză făcută de Emil Hurezeanu în emisiunea „Jurnalul de Seară”.