Sari la conținut

Cetăţenii fără ţară. Cum s-a ajuns la radicalizarea unor francezi de origine arabă

Anumiţi oameni politici spun mereu că musulmanii trebuie să fie integraţi. Dar nu este o problemă de integrare. Cei mai mulţi dintre musulmanii francezi de origine magrebiană sau africană se consideră francezi. Mai presus de orice, există o dezamăgire profundă, pentru că mulţi sunt oameni care au crezut în modelul republican, au crezut că vor putea face multe lucruri, că vor merge la studii, dar, cu tot cu aceste studii, nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă sau mulţi dintre ei au parte de comentarii rasiste la muncă”, spune Faiza Zerouala, jurnalistă franceză.

Comunitatea musulmană din Franţa este principala ţintă a discriminării, poate la acelaşi nivel ca romii. Membrii comunităţii musulmane - chiar dacă nu există o singură comunitate musulmană, ci mai degrabă membrii comunităţilor musulmane - cred că nu sunt văzuţi drept cetăţeni francezi deplini”, adaugă ea.

Faiza Zerouala crede că discriminarea a dus la o nemulţumire vecină cu disperarea pentru nişte tineri care nu au pic de încredere în viitorul lor. Profilul lor este extrem de variat. Nu toţi vin din suburbii, dar toţi sunt tineri care au ajuns să simtă că nu au nimic de pierdut, că nu datorează nimic ţării lor. O ţintă ideală pentru propaganda ISIS.

„Unii dintre tinerii care au plecat în Siria sau în Irak vin din familii normale, tradiţionale, care nu au probleme în mod deosebit. Alţii, copii francezi cu părinţi arabi, spun că pleacă în Siria pentru a scăpa de o Franţă care nu-i vrea. Mai este şi problema islamofobiei, care apare în limbajul lor. Ne referim la ideea că musulmanii nu sunt bineveniţi în Franţa. E o idee care se regăseşte şi în propaganda ISIS pentru a aduce luptători în Siria şi Irak. Acestor tineri li se spune că Franţa este o ţară ostilă faţă de musulmani şi, din acest motiv, trebuie să se alăture ISIS”, spune ea.

Unii dintre autorii atacurilor teroriste recente din Franţa vin din celebrele şi săracele suburbii pariziene - nişte ghetouri, de fapt, în care trăiesc mai ales comunităţile de musulmani arabi.

Deşi vedem azi o oarecare ameliorare a situaţiei din suburbii, există încă mari probleme sociale. De exemplu, în Clichy-sous-Bois, de unde au început revoltele, nu există nici acum o gară de unde oamenii să poată să plece la muncă. Prin urmare, locuitorii din Clichy-sous-Bois trebuie să ia un autobuz, care să îi ducă într-o gară. Deşi stau la doar 14 kilometri de Paris, au nevoie de o oră şi jumătate pentru a ajunge în oraş. Astfel de lucruri provoacă acest sentiment de nemulţumire profundă pe care îl vedem în rândul acestor oameni, care au sentimentul că au fost abandonaţi. O altă problemă importantă este cea a educaţiei. În aceste suburbii, sunt trimişi profesorii slab pregătiţi, tinerii. Asta, deşi este vorba despre populaţia care are poate cel mai mult nevoie de profesori buni, pentru că vine dintr-un mediu foarte defavorizat”, spune Faiza Zerouala, jurnalistă franceză.

Într-un cerc vicios al disperării şi al revoltei, aceste probleme devin cel mai fertil teren pentru propaganda islamismului radical şi izolează şi mai mult comunităţile musulmane de restul societăţii franceze. Rezultatul este, din ce în ce mai des, un val ucigător de ură.