Sari la conținut

China îi pune pe Barack Obama şi pe Vladimir Putin la aceeaşi masă, sub focuri de artificii

Artificiile au luminat timp de şapte minute cerul de deasupra Stadionului Național din Bejing, cunoscut și sub numele „Cuib de pasăre”. A fost o ceremonie specială oferită de preşedintele Chinei, Xi Jinping, oaspeţilor veniţi la summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific. Imediat după banchet, preşedintele chinez şi ceilalţi lideri ai ţărilor membre APEC s-au aşezat la masa discuţiilor. Cei 21 de membri reprezintă 40% din populația totală a globului, și aproape jumătate din comerț și PIB.

China va dona 10 milioane de dolari pentru a sprijini dezvoltarea şi cooperarea în cadrul Forumului pentru cooperarea economică Asia-Pacific”, a spus Xi Jinping, preşedintele Chinei.

Presa străină notează că este cea mai importantă reuniune internţională pe care Xi Jinping o organizează după venirea la putere în urmă cu doi ani. Potrivit cotidianului rus Kommersant, cu ocazia summitului, preşedintele SUA Barack Obama a avut o scurtă discuţie cu omologul său rus, care a durat şapte-opt minute. Nici Casa Albă, nici Kremlinul nu au confirmat însă această informaţie.