Chinezii au început foraje marine la mare adâncime într-o regiune disputată de opt state

Data publicării:
chinez

Oamenii de ştiinţă din China au folosit un echipament de foraj la mare adâncime, construit chiar de ei, şi au reuşit să adune probe de la mare adâncime. Forajul a avut loc într-o regiune în care marea are peste 3.000 de metri adâncime. Sondele chineze au reuşit să sape până la o adâncime de 60 de metri.

Luo Bowen, profesor, Universitatea Hunan: „Sondele noastre se pot roti fără oprire, astfel încât operaţiunea de forare poate merge foarte repede”.

Huang Xiaojun, profesor, Universitatea Hunan: „Am realizat trei tipuri de sonde. Una este pentru roci dure, alta pentru roci mai moi şi a treia pentru forat în stratul de sedimente”.

Sonda chineză are şase metri, cântăreşte o tonă şi are o circumferinţă de 10 metri.

Zhou Yangrui, reprezentat al firmei de foraj: „Experimentul efectuat cu succes demonstrează că putem colecta mostre din apele foarte adânci. Tehnologia poate îmbunătăţi explorările marine în domeniul geologic”.

Recent, China a început să ocupe mai multe insule nelocuite, atoli şi recife din Marea Chinei de Sud, pe care le-a transformat în baze militare sau chiar piste de aterizare pentru avioane.

Statele Unite au criticat acţiunile Beijingului şi au cerut Chinei să înceteze operaţiunile agresive. Cu toate acestea, China şi Statele Unite au încheiat un acord militar, primul de acest fel din ultimii ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri