Sari la conținut
News Alert

Coaliție globală împotriva Statului Islamic. 40 de țări se alătură SUA în lupta cu gruparea teroristă

Premierul australian Tony Abbott a anunţat deja trimiterea în Emiratele Arabe Unite a şase sute de soldaţi şi 8 avioane de vânătoare care să lupte împotriva jihadiştilor.

Franţa organizează, mâine, un summit pentru securitate regională unde se va discuta problema Statului Islamic la care sunt aşteptaţi reprezentanţi a 20 de ţări.

Ministerul francez de Interne a anunţat că aproape o mie de cetăţeni francezi s-au alăturat Statului Islamic sau sunt pe cale să o facă.

Oficialii americani din Agenţia Centrală de Informaţii au anunţat zilele trecute că gruparea teroristă numără în jur de 30 de mii de luptători veniţi din toată lumea.