Comandant NATO: Forţele Alianţei trebuie repoziţionate, în contextul ameninţărilor Rusiei

Data publicării:
philip breeedlove nato fb

„Trebuie să ne gândim la aliaţii noştri, la poziţionarea forţelor în Alianţă şi la sporirea capacităţii de reacţie, astfel încât să fim acolo pentru apărare, dacă va fi nevoie, în principal în zona baltică şi în alte locuri”, a spus generalul Breedlove.

Potrivit serviciilor de spionaj americane, există unităţi ruse pe toată frontiera de est a Ucrainei, la o distanţă de 50 de kilometri de frontieră, relatează Mediafax.

Rusia are ample efective militare la frontiera de est a Ucrainei, iar Alianţa Nord-Atlantică este „foarte preocupată” de riscul unei ameninţări la adresa regiunii separatiste Transnistria, a declarat generalul, citat de NBC News.

„Efectivele ruse staţionate la frontiera estică a Ucrainei sunt foarte numeroase şi sunt pregătite de operaţiuni”, a avertizat Philip Breedlove, subliniind că Alianţa Nord-Atlantică este „foarte preocupată” de riscurile la adresa securităţii regiunii separatiste Transnistria, care oficial aparţine Republicii Moldova.

„Există suficiente trupe ruse la frontiera de est a Ucrainei pentru a fi trimise în Transnistria dacă se ia această decizie; acest lucru este foarte îngrijorător. Rusia se comportă mai mult ca un adversar decât ca partener", a subliniat Philip Breedlove.

În paralel, ministrul ucrainean al Apărării, Andrei Parubi, a avertizat că armata rusă este pregătită să atace Ucraina în „orice moment”, pentru că obiectivul preşedintelui rus Vladimir Putin nu este doar Crimeea, ci întregul teritoriu ucrainean.

„Obiectivul lui Vladimir Putin nu este Crimeea, ci întreaga Ucraină. Trupele ruse sunt mobilizate la frontiere şi sunt pregătite să atace în orice moment”, a declarat Andrei Parubi, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri