Sari la conținut
News Alert

Confruntări sporadice în fața Gării de Est din Budapesta

După o noapte petrecută pe caldarâm, refugiaţii au răbufnit când au văzut poliţiştii care îi împiedicau să intre în gară.

„Majoritatea celor de aici şi-au plătit biletele, iar după aceea poliţia ungară i-a dat afară din gară pe sirieni, dar şi pe cei de altă naţionalitate. Iar acum suntem aşa cum ne vedeţi”, spune un bărbat.

Cei mai vocali sunt tinerii sirieni. Ei spun că nu vor să-şi irosească viitorul în războaiele din Orientul Mijlociu.

- Merg în Germania ca să-mi termin studiile. Nu puteam face acest lucru în Siria din cauza situaţiei create de război. Dacă termini studiile, acolo nu poţi face nimic altceva decât să mergi la război, să mergi în armată.

- Vreau să ajung în Germania.

- De ce?

- Pentru că îi ajută pe imigranţi mai mult decât alte ţări. Pe germani nu îi interesează amprentele aşa cum se întâmplă în Ungaria.

Probleme nu sunt doar pe coridorul european al migraţiei, care începe din Turcia şi se sfârşeşte, cu precădere, în Germania. Un nou grup de refugiaţi veniţi din Libia au fost salvaţi în Marea Mediterană.

Aproape 1.000 de nord-africani au fost preluaţi de o navă norvegiană chemată în ajutor de paza de coastă italiană.

Potrivit ultimelor date oferite de Organizaţia Mondială pentru Migraţie, pe teritoriul Uniunii Europene au sosit în acest an 350.000 de imigranţi, o cifră record după cel de-Al Doilea Război Mondial. În drumul spre locuri unde să poată trăi în pace, 2.600 de oameni şi-au pierdut viaţa, în acest an.