Coreea de Nord bombardează Coreea de Sud cu baloane cu gunoi

Data publicării:
GettyImages-456990646

 Foto: Gulliver/GettyImages

Umplute cu heliu, baloanele cu gunoaie au un mic detonator cu ceas ca să explodeze în plin zbor și să împrăștie conținutul în aer. Fluturașii de propagandă denunță, cum era de așteptat, politica Statelor Unite și o ridiculizează pe președinta sud-coreeană, Park Geun-hye.

Majoritatea baloanelor explodează la câțiva kilometri distanță de linia de demarcație dintre cele două țări, iar unele au ajuns în împrejurimile capitalei Seul. La câteva dintre ele, ceasul nu a funcționat și baloanele s-au prăbușit pe câmp, populația și autoritățile temându-se că ar putea conține arme chimice sau biologice. Și-au dat seama însă repede că erau doar gunoaie.

Mii de baloane cu gunoi de acest fel au fost lansate din 12 ianuarie aproape zilnic. Ele se adaugă la cele câteva milioane de baloane de propagandă înregistrate de autorități doar în luna ianuarie. Acestea ar fi un răspuns la asaltul K-pop ordonat de Seul la scurt timp după ce Phenianul anunțase lansarea cu succes a unei bombe cu hidrogen, cum pretindeau autoritățile nord-coreene.

Coreea de Nord anunță că a efectuat primul test „reușit” de bombă cu hidrogen

Baloanele cu gunoi ilustrează perfect felul în care cele două țări, oficial în război din 1953, desfășoară politici de propagandă. Însă lansarea de baloane peste graniță a fost o inițiativă a sud-coreenilor. De mulți ani ei expediază baloane cu dolari, cu stickuri USB și cu CD-uri conținând videoclipuri pro-democrație. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri