Corespondenţă Digi24. Exodul migranților prin Serbia

Data publicării:
refugiati imigranti - GettyImages - 25 august 15

Trenurile din Macedonia îi lasă pe migranţi la graniţa cu Serbia. De acolo trebuie să meargă pe jos zece kilometri până în aproprierea localităţii Presevo. Aici, echipe de la Crucea Roşie şi Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al ONU le oferă mâncare şi apă.

Pentru cei care au picioarele carne vie din cauza lungului drum există medici de gardă 24 din 24 de ore care le oferă îngrijiri medicale în corturi special amenajate. Înainte de a-i sui în autocarele care îi duc până la graniţa cu Ungaria, poliţiştii le verifică bagajele migranţilor.

Extenuaţi, unii refugiaţi se opresc să se odihnească în Belgrad. Parcurile sunt pline de corturi şi de oameni care dorm pe unde apucă.

„Vreau o viaţă bună şi un loc de muncă în Germania. Vreau să şi studiez în Germania”, spune un refugiat. „Ce ar trebui să facem, unde să ne ducem de aici dacă nu în ţările bogate ale Europei, Germania, Franţa. Nu vrem în altă parte”, adaugă un altul.

Pentru a ajunge în vestul Europei, refugiaţii trebuie să treacă de graniţa Serbiei cu Ungaria, unde autorităţile de la Budapesta ridică un gard tocmai pentru a-i împiedica să intre pe teritoriul său. Construcţia ar trebui să fie gata luni. Atunci, imigranţii vor fi nevoiţi să găsească rute ocolitoare.

„Suntem îngrijoraţi, pentru că am auzit o mulţime de zvonuri. Se spune că autorităţile din Ungaria lovesc oamenii şi le iau amprentele, ceea ce nu este bine pentru noi”, afirmă un migrant.

O tânără refugiată spune cu teamă: „Nu ştim ce se poate întâmpla în Ungaria, poate poliţia ne va duce la închisoare. Trebuie să ajungem la Viena şi apoi în Olanda, cu trenul.”

40.000 de refugiați au pătruns ilegal în Serbia în ultimele două săptămâni.

(Trimisul special Digi24 în Serbia, Bogdan Marica, transmite din Preševo, Serbia)

Citiţi şi

Corespondențe Digi24 din Grecia, Serbia și Ungaria. Lungul drum al refugiaților spre vestul Europei


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri