Sari la conținut

Corespondenţă Digi24. Refugiat sirian: "Pe drumul din Turcia spre Grecia mi-au aruncat copilul cel mic în mare"

Calmi şi ordonaţi, ţinându-şi într-o mână copiii şi în cealaltă puţinele bagaje, sute de refugiaţi s-au urcat în trenul spre Serbia. O garnitură doar pentru ei a tras într-o gară improvizată în mijlocul pustietăţii, la graniţa Macedoniei cu Grecia.

Locul acesta prăfuit va deveni o oază a imigranţilor care se îndreaptă spre Vestul Europei. Nu vor mai dormi sub cerul liber şi nu vor mai mânca din gunoaie.

VIDEO Trimisul Digi24 Adrian Cojocaru relatează despre situaţia de la graniţa greco-macedoneană

La nici jumătate de km de graniţa cu Grecia, în Macedonia este un furnicar. Se construieşte un drum pentru imigranţi şi soldaţii montează gardurile pentru o viitoare tabără. Aici vor fi instalate corturi şi se montează lumini pentru ca refugiaţii să fie îngrijiţi şi pe timp de noapte.

Autorităţile macedonene lucrează de o săptămână la această tabără. Aici azilanţii sunt înregistraţi şi trec printr-un control medical sumar înainte de a-şi continua drumul. Pentru că nimic nu-i poate împiedica să plece mai departe. Nici chiar cele mai grele încercări cu care îi poate aşteapta Europa nu se pot compara cu nenorocile de care au fugit în ţara lor natală.

Refugiat sirian: „Pe drumul din Turcia spre Grecia mi-au aruncat copilul cel mic în mare. Mi-au spus că dacă vreau să-l salvez să mă arunc şi eu în apă. Aşa că am sărit, l-am prins şi m-am întors în barcă”.

Bărbatul a fugit cu soţia şi cei doi copii din Homs, Siria. A fost obligat să ia o decizie pe care niciun părinte nu ar trebui să o ia - şi-a lăsat băiatul de cinci ani să plece singur către Suedia unde îl aşteaptă bunicii. Doar pentru el au fost bani.

„Acum două săptămâni l-am trimis acolo printr-o reţea de traficanţi de persoane”, povesteşte bărbatul.

Nu ştie ce se va întâmpla odată ce va ajunge în Serbia şi nici dacă va reuşi să înşele vigilenţa grănicerilor maghiari. Dar va încerca, pentru că vrea să ajungă în Suedia, să-şi găsească şi celălalt copil. Mulţi alţii se îndreaptă spre Germania. Pentru a avea o imagine cât mai clară a ceea ce se întâmplă cu aceşti oameni şi cine sunt cei care îşi doresc o a doua viaţă în cea mai prosperă ţară europeană, o delegaţie a ambasadei germane în Macedonia a inspectat zona de graniţă. De partea cealaltă, în Grecia, ambasadorul Statelor Unite la Atena a venit la Idomeni.

Citiţi şi

Corespondențe Digi24 | EXODUL. Disperarea refugiaților care încearcă să intre în Ungaria