Sari la conținut

CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA. Siesta, întreruptă de criza datoriei

Stațiunile grecești resimt din plin criza financiară în care se află țara. În stațiunea Paralia, trei magazine aflate unul lângă altul au fost inchise.

Şi ar putea urma şi altele, pentru că rafturile magazinelor sunt mai mult goale. Chiar şi comercianții care încă mai au marfă ar putea avea probleme. Asta pentru că turiştii sunt mai cumpătaţi în vacanţă şi patronii trebuie să lase la preţ ca să aibă vânzare.

În această situație este și Matheo Theodoro, care provine dintr-o familie de români și care face comerț în Paralia de șase ani.

Papucii de aici costau 20 de euro, i-am lăsat la 15. Lumea nu are bani”, spune Matheo Theodoro.

Scenariul îi sperie însă pe eleni, având în vedere că țara se bazează mult pe turism.

Ar fi mult mai bine dacă nu am avea nevoie de ajutorul Europei, dar din păcate, în toţi aceşti ani a trebuit să luăm bani de la aceste instituţii. Aşa că ce altceva? Producem numai vacanţe, soare şi nimic altceva”, spune un grec.

În fiecare an, Grecia este vizitată de 18 milioane de turiști străini. După oprirea finanțărilor internaționale, aceștia sunt principala sursă de venit. Deocamdată însă, se lasă așteptați.

Anul trecut, Grecia a încasat 13,5 miliarde de euro de la turiștii care au vizitat țara.