Sari la conținut

Criza din Grecia afectează afacerile din România. „Nu poți trimite 5.000 de euro în plic, cu autocarul”

Incertitudinea economică din Grecia loveşte şi în ţările din jur. Pentru România, acest lucru înseamnă deja euro mai scump, deci rate mai mari.

Dacă iese Grecia din zona euro, cel mai rău scenariu, atunci cursul poate depăși 4,55. Dolarul va avea apreciere și mai mare față de leu decât are euro”, estimează analistul financiar Radu Ciofu.

Eşecul negocierilor de la Atena s-a resimțit deja și în România încă de luni. La casele de schimb valutar, un euro era cotat la 4 lei și 50 de bani, iar un dolar la 4 lei și 5 bani.

Cât priveşte banii pe care românii îi ţin în cele patru bănci greceşti - Alpha Bank, Bancpost, Piraeus Bank şi Banca Românească - BNR dă asigurări că sumele sunt la adăpost.

Citiți și: Legăturile băncilor din România cu Grecia 

Se supun legislaţiei româneşti, o legislaţie care prevede, pe de altă parte, garantarea tuturor depozitelor în cuantumul sumei de 100.000 de euro”, a declarat la Digi24, Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.

Instituţiile financiare greceşti înseamnă 12% din sistemul bancar românesc.

Reprezentanţii băncilor Piraeus şi Bancpost spun că au destule lichidităţi şi că operaţiunile bancare nu sunt limitate.

Un avertisment vine însă din partea Ministerului Afacerilor Externe. Recomandă românilor care plecă în vacanţă la greci - să-şi ia la ei suficienţi bani lichizi. Deşi străinii pot retrage bani şi sumele nu sunt limitate, există riscul ca bancomatele să fie goale.

Avem săptămânal peste 20 de zboruri către Grecia și peste 35 de autocare care merg în Grecia. Turiștii merg acolo, au serviciile plătite”, spune Marius Berca, reprezentantul unei agenții de turism.

Anul trecut, circa 250.000 de români au fost în vacanță în Grecia.

Probleme mari au și oamenii de afaceri care au firme în Grecia sau au colaboratori acolo.

Deja producătorii greci trimit e-mail-uri prin care cer partenerilor comerciali să nu facă nicio plată până duminica viitoare pentru că există marele risc ca banii să rămână blocaţi în bănci”, a declarat , prin Skype, pentru Digi24, Ilias Papageorgiadis, om de afaceri.

Deocamdată cei care se aprovizionează din Grecia spun că nu au de suferit, însă se tem că situaţia se poate schimba de la o clipă la alta.

Vedem ce se va întâmpla în zilele următoare, pentru că veștile nu sunt îmbucurătoare, mergem cu plata prin bancă din cauza sumei mari, nu poți trimite cash 5.000 de euro, într-un plic, printr-un transportator, cu autocarul”, spune Maria Popescu, reprezentantă a unui restaurant cu specific grecesc.

Mă tem de impactul hotărârii Greciei asupra lumii”, mărturisește și Anton Antoniadis, reprezentantul unei companii de export.

Grecia este al şaselea investitor din economia României. Investiţiile greceşti ajung la aproape 13,5 miliarde de euro. Grecii au afaceri în industria băuturilor răcoritoare, în producţia de sticlă, alimentară şi în retail.