„Criză fără precedent”. Directorul general al Samsung Electronics demisionează

Data publicării:
Victims Of Terminal Illness Battle To Claim Sickness Linked To Samsung Plants
Foto: Guliver / GettyImages

Directorul general al Samsung Electronics, Kwon Oh-hyun, şi-a prezentat demisia invocând ”o criză fără precedent”, în ciuda profitului record așteptat de companie. Demisia vine în condițiile în care moştenitorul întregului grup a fost condamnat la închisoare pentru corupţie.

Victims Of Terminal Illness Battle To Claim Sickness Linked To Samsung Plants
Foto: Guliver / GettyImages

Demisia surprinzătoare lui Kwon a fost anunțată chiar în ziua în care compania a anunțat profituri estimate record pentru trimestrul al treilea, în contextul creşterii preţurilor microprocesoarelor. Kwon, care este şi membru în consiliul de administraţie, a declarat că se gândeşte la plecarea sa „de ceva timp” şi nu mai poate amâna această decizie, relatează BBC, citat de News.ro.

El a subliniat că plecarea sa are loc în contextul în care compania are nevoie de o nouă conducere, după scandalul acuzaţiilor de corupţie. Kwon va rămâne în consiliul de administraţie al companiei până în martie 2018.

Unii analişti au avertizat că structura stufoasă de conducere a Samsung nu ajută la clarificarea problemelor cu care se confruntă compania.

Samsung Electronics este considerată cea mai importantă companie din cadrul grupului sud-coreean, forma din aproape 60 de firme interconectate. În august, moştenitorul grupului, Lee Jae-yong, a fost condamnat pentru corupţie şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri