Criza refugiaţilor dezbină coaliţia din Germania

Data publicării:
steag germania - GettyImages - 12 august 15

Ministrul german al Transporturilor consideră că ţara nu mai poate arăta lumii o faţă prietenoasă, o expresie folosită de Angela Merkel anul trecut când refugiaţii începeau să intre în număr mare în ţară.

„Recomand de urgenţă: trebuie să ne pregătim de eventualitatea de a nu mai putea evita închiderea graniţelor. Această afirmaţie, cum că închiderea frontierei va duce la eşecul Europei, este adevărată în sens invers. A nu închide graniţa, a merge înainte, va îngenunchea Europa,” a declarat ministrul Transporturilor din Germania. (sursa: Reutes)

Replica partenerilor de coaliţie a venit imediat.

„Nu vom găsi o soluţie cât am clipi din ochi. Vă garantez că aceasta nu vine din închiderea graniţelor. Închiderea graniţelor nu este soluţia problemelor,” a spus Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe al Germaniei.

Declaraţiile divergente vin în timp ce un sondaj de opinie arată că susţinerea coaliţiei conservatoare a Angelei Merkel a scăzut la 32,5%, cel mai mic nivel din ultimii 3 ani. De altfel, presa germană scrie că, până la sfârşitul lunii, ar putea fi depusă, cu sprijinul mai multor deputaţi din coaliţia aflată la putere, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului de la Berlin.

Pe fondul acestor tensiuni din Europa, refugiaţii continuă să ajungă pe bătrânul continent. Nici măcar gerul şi ninsoarea nu îi descurajează în drumul lor către o viaţă mai sigură.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri