Sari la conținut

Croația cere Serbiei să trimită refugiați către România

FOTO: vlada.gov.hr

„Nu acuz Serbia, dar le spun: trimiteți imigranții către Ungaria și România, și către Croația, iar noi îi vom trimite la rândul nostru în toate direcțiile”, a declarat Milanovici la o întâlnire cu presa.

De la 16 septembrie, Belgradul a încetat să mai transporte migranți către Ungaria, care a înălțat un gard de sârmă de-a lungul celor 175 de kilometri de frontieră cu Serbia. 

Pe de altă parte, compania feroviară germană Deutsche Bahn a anunțat marți suspendarea până la 4 octombrie a liniei Munchen-Salzburg-Viena-Budapesta, din cauza perturbărilor de trafic provocate de controalele la frontieră reintroduse de autoritățile germane din cauza refluxului de refugiați. 

Germania a reintrodus controalele la frontieră de la mijlocul lunii septembrie, după ce în capitala Bavariei au venit în câteva zile, dinspre Austria și Ungaria, 15.000 de imigranți. De atunci, solicitanții de azil sunt preluați direct de la frontieră de către autorități, care îi repartizează pe întreg teritoriul Germaniei. Aceste măsuri au dus la întârzieri ale unor curse feroviare foarte importante și au provocat suspendări ale traficului feroviar, dar niciodată pe o durată așa de îndelungată.

Afluxul de refugiați dinspre Austria către Germania a scăzut considerabil de la reintroducerea controalelor la frontieră. Sâmbătă și duminică au intrat în total în Germania 7.000 de refugiați, în condițiile în care în precedentele două weekenduri se înregistraseră și câte 20.000 de refugiați. 

Germania se așteaptă să găzduiască între 800.000 și un milion de solicitanți de azil anul acesta. Berlinul susține instituirea cotelor de refugiați la nivel european, o măsură respinsă de mai mulți parteneri din Uniunea Europeană, între care Ungaria și România.