Cu 30 de grade mai puţine decât normalul perioadei, în capitala gerului

Data actualizării: Data publicării:
astana

Un val de frig s-a abătut asupra Kazahstanului, cu temperaturi în această țară din Asia Centrală cu 30 de grade mai scăzute decât decât cele normale pentru această perioadă a anului, au anunțat autoritățile locale citate de EFE.

astana
Foto Twitter

La Astana, capitala acestei foste republici sovietice, temperaturile diurne au atins -34° Celsius în acest weekend, în condițiile în care temperatura pentru această perioadă a anului ar trebui să fie de -5° Celsius.

Căderile de zăpadă au provocat anularea zborurilor interne și celor internaționale duminică și luni pe principalele aeroporturi kazahe, potrivit companiei aeriene naționale Air Astana, scrie sursa citată, preluată de Agerpres.

Școlile din mai multe regiuni ale țării vor fi închise în cursul acestei săptămâni din cauza valului de frig.

Astana este considerată a doua capitală a frigului din lume, după Ulan-Bator în Mongolia.

La Almaty, al doilea oraș ca mărime și capitala economică a Kazahstanului, aflată la 1.000 km sud de Astana, peste 4.000 de persoane au fost mobilizate luni să curețe trotuarele de zăpadă.

Acest val de frig vine după o primă parte a lunii noiembrie deosebit de caldă, cu temperaturi care au urcat în Uzbekistan, stat vecin cu Kazahstanul, până la 30 de grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri