Cum a ajuns Papa Francisc „persona non-grata” pentru o parte dintre catolicii columbieni

Data publicării:
Papa Francisc - Guliver GettyImages
Foto: Guliver/Getty Images

Catolicii ultra-conservatori din Columbia, deși merg la slujbele religioase, îl slăvesc pe Dumnezeu iar casele lor sunt pline de imagini pioase, nu îl simpatizează deloc pe papa Francisc, relatează AFP, citată de Agerpres.

Papa Francisc - Guliver GettyImages
Foto: Guliver/Getty Images

Este un papă „ilegitim”, consideră aceștia. Deși recunosc că reprezintă o minoritate, ei au o influență politică certă și sunt vizibili în societate, inclusiv prin intermediul unui post de televiziune.

Opiniile lor nu au rămas neremarcate într-o Columbie cu 48 de milioane de locuitori, în majoritate catolici, pe care suveranul pontif o va vizita de miercuri până duminică pentru a-și exprima sprijinul în favoarea păcii și a reconcilierii acestei țări sfâșiate de peste o jumătate de secol de conflicte armate.

Așa cum zic diplomații, vizita este 'non-grata'. De ce? Pentru că este un papă fals, un fals profet al lui Dumnezeu. Este probabil ca în loc să aducă binecuvântare țării noastre să aducă blesteme”, a declarat pentru AFP fostul candidat prezidențial Jose Galat.

Acest columbian, care crede că papa Francisc încalcă Evanghelia și autoritatea lui Iisus, reprezintă imaginea acestui fundamentalism care se exprimă pe postul de televiziune privat Teleamiga, ce beneficiază de o difuzare internațională.

La vârsta de 89 de ani, Jose Galat prezintă un program săptămânal de o oră și jumătate, care atrage în fața televizoarelor 400.000 de telespectatori, pe parcursul căruia fostul candidat prezidențial pune sub semnul întrebării declarațiile făcute de papa Francisc.

Catolicii „ultra” nu îi spun Sfântul Părinte, suveran pontif, nici papă. Pentru ei, liderul de la Vatican este doar Bergoglio, falsul profet care, potrivit Bibliei, își oferă puterile lui Satan.

Ei afirmă că alegerea lui în funcția de șef al Bisericii Catolice reprezintă fructul unei manipulări mafiote și reformiste. Spun că papa Francisc este populist, francmason, marxist și membru al grupării tenebroase Illuminati. Toate aceste acuzații au fost respinse de Vatican.

Conferința episcopală din Columbia a dat publicității un comunicat de presă la sfârșitul lunii iulie în care lui Jose Galat i-a fost reproșat faptul că "rănește grav comuniunea Bisericii" și că incită la schismă.

În fiecare luni și sâmbătă, zeci de credincioși de toate vârstele se reunesc la nord-est de Bogota, la sediul Corporației Betleem Casa Frățească, înființată în urmă cu 24 de ani.

În acea vilă cu două etaje și fațadă albă, zidurile sunt decorate cu portrete și fotografii ale papei Ioan Paul al II-lea, papei Paul al VI-lea și Fecioarei Maria. Biblioteca sa conține cărți precum „Domnia anticristului” și „Profeție incredibilă. Astăzi și ceea ce va veni”.

Benedict al XVI-lea, care a abdicat în 2013, este pentru ei un papă legitim. Despre Jorge Mario Bergoglio, ei spun tot felul de lucruri și denunță prezența unor mesaje subliminale și a unor simboluri masonice în ținuta sa papală.

Într-o tăcere plină de pioșenie, îl ascultă pe Rafael Arango, președintele corporației, care, cu spatele spre un crucifix, se așază la o masă dreptunghiulară pentru a-și transmite mesajul.

Francisc beneficiază de o popularitate impresionantă pentru că el spune ceea ce oamenii vor să audă: că păcatul nu este păcat, că toată lumea poate să primească euharistia”, spune el.

La început, acest avocat și politolog în vârstă de 78 de ani, care a fost ateu, urmărea mesajele transmise de papa Francisc. Însă a fost dezamăgit și consideră că actualul lider de la Vatican provine dintr-un curent reformist al Bisericii Catolice, care se îndepărtează de dogma creștină.

Un papă nu poate să exceadă cuvântul lui Dumnezeu, nici să îl modifice, nici să îl reformeze. Doar Biblia este inamovibilă și eternă”, a adăugat el.

Pentru catolicii „ultra”, faptele și declarațiile papei Francisc alterează credința. Ei nu îi iartă faptul că a contrazis Biblia, spunând că toată lumea poate fi salvată și negând astfel existența infernului, și faptul că s-a arătat partizan al ideii de a acorda mai mult spațiu femeilor în Biserică și că s-a apropiat de persoanele divorțate și de homosexuali.

Este un populist al credinței. El vrea să mulțumească pe toată lumea”, a spus Jose Galat.

Acești fundamentaliști nu au însă intenția de a sabota vizita papei. O vor ignora pur și simplu.

Francisc crede că este mai important să calmeze foamea fizică decât să transmită cuvântul lui Dumnezeu”, spune unul dintre acești credincioși ultra-catolici, Guillermo Rodriguez, în vârstă de 36 de ani, care nu va asista la niciunul dintre evenimentele programate în timpul vizitei papale.

Liderul corporației va proceda în același fel. „Nu pot să merg împotriva propriei mele conștiințe, nici împotriva Bibliei”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri