Cum se risipesc 50 de miliarde de dolari, varianta rusă

Data actualizării: Data publicării:
satul olimpic soci

S-a ales praful de 50 de miliarde de dolari pe care i-a cheltuit Rusia cu organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de anul trecut. Blocurile construite special pentru cazarea reporterilor străini se năruie pe zi ce trece. Autorităţile sperau să vândă toate apartamentele, dar se pare că nu au reuşit.

Nu au trecut nici doi ani de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci şi clădirile unde au fost cazaţi jurnaliştii şi voluntarii au ajuns fantome arhitectonice. Doar câteva apartamente au fost cumpărate. Din restul se aprovizionează localnicii cu obiecte sanitare, când nu se baricadează oamenii străzii în camere.

„Uscătorul de prosoape a fost smuls de aici. Aşa stă treaba în aproape toate apartamentele, au fost luate şi caloriferele, şi chiuvetele”, a declarat Galina Golubțova.

Cei câţiva locatari ai complexului respectiv au cerut ajutorul Primăriei, care pretinde că toate apartamentele au fost cumpărate, dar că proprietarii nu îşi protejează locuinţele.

„Este îngrozitor, aici au fost sparte toate geamurile, iar în interior sunt găuri imense în pereţi”, spune Svetlana Iarina, locatară.

Directorul comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de Iarnă promitea anul trecut că toate clădirile construite pentru acest eveniment îşi vor găsi utilitatea şi chiar vor aduce profit.

Rusia a investit 50 de miliarde de dolari pentru organizarea Jocurilor de la Soci, cea mai costisitoare ediţie din istorie. Doar pârtiile de schi mai sunt folosite acum, însă cu greu se poate vorbi de un profit din moment ce un loc de cazare în hoteluri nu depăşeşte echivalentul a 10 dolari pe noapte. Stadioanele sunt deschise doar pentru evenimente speciale, iar trenul de mare viteză construit special să facă legătura între centrul oraşului Soci şi satul olimpic funcţionează la capacitate redusă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri