Cutremur de 7,5 în Afganistan, urmat de șapte replici: peste 300 de morţi

Data publicării:
GettyImages-494321950
GettyImages-494321876
GettyImages-494321876

Sute de persoane au fost rănite în timpul cutremurului de 7,5 pe Richter. Epicentrul seismului a fost înregistrat în nord-estul Afganistanului, într-o zonă izolată, la o adâncime de peste 200 de kilometri.

„Eram la rugăciune când s-a petrecut seismul. Am simţit pământul cum se mişcă, cutremurul a fost serios”, a spus un bărbat.

Seismul s-a simţit foarte intens şi în ţările vecine, precum Pakistan, Uzbekistan şi Tadjikistan, dar şi în capitala Indiei, New Delhi.

„Eu și sora mea eram acolo şi cumpăram ceva. Am simţit că se mişcă pământul, iar fratele meu ne-a spus să stăm jos. Ne-am aşezat, iar maşinile se mişcau”, a povestit o fetiță din Pakistan.

În India, zidurile unui fort vechi de aproape 200 de ani au căzut.

„Zidurile din partea din spate a celebrului fort Bhimgarh au fost afectate foarte rău de cutremur”, a spus un localnic.

În China, cutremurul s-a simţit mai puternic în nord-vestul ţării, dar nu s-au înregistrat victime şi pagube materiale semnificative.

Statele Unite au anunţat că sunt gata să ajute Afganistantul şi Pakistanul ca să facă faţă efectelor cutremurului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri