Datele private: O plângere împotriva Facebook, considerată admisibilă în Austria

Data publicării:
facebook - GettyImages - 30 sept 2015-1

Foto: Gulliver / Getty Images

Curtea de apel din Viena a contrazis hotărârea unui tribunal al primei instanțe, care considerase în vară plângerea drept neadmisibilă pe formă și se declarase incompetent pe fond.

Schrems, angajat de mai mulți ani într-o dispută cu Facebook pe tema protecției datelor personale, depusese în fața justiției austriece un recurs colectiv al unui număr de 25.000 de utilizatori din lumea întreagă în august 2014.

Curtea de apel nu a considerat totuși plângerea lui Schrems drept admisibilă cu titlu personal în acest stadiu, subliniind că admisibilitatea recursului colectiv ține de Curtea Supremă.

În hotărârea sa din iulie, tribunalul primei instanțe estimase că plângerea nu este admisibilă, deoarece reclamantul a folosit „profesional” contul său de Facebook și că nu poate fi prin urmare considerat „un utilizator” . Acest argument a fost respins în apel.

Schrems obținuse un prim succes împotriva grupului american la începutul lunii octombrie, când Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat „invalid” cadrul juridic care acoperă transferul de date personale ale Uniunii Europene către Statele Unite ale Americii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri