Sari la conținut

De ce s-a ajuns la lovitura de stat din Turcia

Crescut în unul dintre cele mai sărace cartiere ale Istanbulului, Recep Erdogan a devenit rapid personificarea ambiţiilor Turciei. A reuşit să slăbească puterea religiei asupra statului, guvernul a devenit occidental şi flexibil iar armata, care răsturnase deja patru guverne, şi-a redus influenţa.

În primii ani ca premier al Turciei, economia a înregistrat şi creşteri de aproape 10% pe an, iar veniturile populaţiei urcau rapid, odată cu popularitatea lui Erdogan. În timp însă a devenit atât de absorbit de lupta cu inamicii, reali sau imaginari, că a îngenuncheat tocmai ideea pentru care a militat – democraţia.

Pluritatea opiniilor a dispărut. Din 2014, procurorii au deschis două mii de cazuri împotriva oamenilor suspectaţi că l-au insultat pe Erdogan. Editorul şef al celui mai mare ziar a fugit din ţară, iar un altul e judecat pentru dezvăluirea secretelor de stat.

Platformele digitale precum Facebook, Twitter şi YouTube au fost blocate în repetate rânduri după ce acolo s-au coagulat proteste împotriva regimului. În acelaşi timp, televiziunilor care au criticat puterea li s-a închis accesul la satelit.

Punctele opoziţiei sunt eliminate chiar cu legea în mână. Anul trecut, sub pretextul insurgenţelor kurde din sudul ţării, mai mulţi parlamentari kurzi moderaţi dar incomozi au fost lăsaţi fără imunitate şi acum sunt acuzaţi de implicare în activităţi de terorism. Răspândirea fricii atinge noi culmi astăzi când pedeapsa cu moartea reintră în discuţie.

Iar în timp ce adversarii sunt reduşi la tăcere, vidul e umplut de oamenii preşedintelui. În funcţii cheie s-au înfipt deja loialiştii lui Erdogan, cel mai vizibil dintre ei fiind ministrul Energiei, care e chiar ginerele său.

Erdogan a fost însă întotdeauna un politician abil care a înţeles că are nevoie de aliaţi pentru a-şi atinge scopul. Dar între timp s-a schimbat scopul.

În trecut, pentru a nu transforma puterea armatei şi a religiei în forţe inamice, a creat prietenii puternice cu şeful statului major şi mai ales cu Fethullah Gulen, acuzat astăzi că a orchestrat tentativa de lovitură de stat. Acesta l-a ajutat pe Erdogan să preia controlul funcţionărimii, unde în cele mai înalte ranguri erau susţinătorii miscarii lui Gulen

În 2013, prietenia dintre cei doi s-a rupt iar ulterior guvernul a numit-o grup terorist. A fost completată astfel lista celor utili, pentru o scurtă perioadă de timp, preşedintelui.

Erdogan a ajuns să se confunde cu interesul poporului turc, spun apropiaţii. Popularitatea sa rămâne însă uriaşă şi, la final, preşedintele e în sine creaţia societăţii turce.

Un profesor de studii politice explică pentru New York Times că Turcia a avut hardware-ul democraţiei, adică instituţiile şi alegerile corecte, însă software-ul este defect. Societatea e prea fascinată de statut şi prea dispusă să se supună autorităţii.